A murit în singurătate, iar presa a aflat despre moartea omului care a prevenit Armagedonul nuclear abia cum. Cu doi ani în urmă scriam o recenzie pentru Cronica de CRONOGRAF despre filmul „Omul care a salvat lumea” – un film despre viața tristă și singuratică a unui adevărat erou.
„Omul care a salvat lumea” – un film pentru toată planeta
În lumea noastră există peste 10 000 de arme nucleare. O singură armă poate distruge jumătate din teritoriul SUA, sau poate curma 200 de milioane de vieți omenești. Este înfiorător să te gândești la faptul că în secolul XXI (cu tot cu progresul civilizației și evoluția nemaivăzută) pe Pământ încă există bombe nucleare, bombe care ar putea șterge toată viața de pe planetă în câteva secunde.
Marele scriitor american Ray Bradbury spunea cândva: „Într-o bună zi ne vom reaminti totul. Atunci vom construi cel mai mare excavator din lume, vom săpa cea mai mare groapă, și vom îngropa odată și pentru totdeauna războiul”.
Omenirea are memoria scurtă. Omenirea nu și-a învățat lecția auto-distructivă. Aceasta este piatra de căpătâi pe care regizorul danez Peter Anthony și-a construit filmul de debut – „Omul care a salvat lumea”. Filmat timp de aproape 10 ani, cu un buget imens pentru un documentar și o poveste care te înfioară, „Omul care a salvat lumea” este un film necesar pentru toată omenirea. Toți ar trebui să privească această poveste de groază desprinsă din realitate: de la oamenii mici și neînsemnați, până la oamenii mari și plini de putere – oameni care într-un moment de slăbiciune, sau prostie ar putea să distrugă tot ce este viu pe Pământ.
Filmul îmbină perfect documentarul cu ficțiunea, însă e vorba de o ficțiune bazată pe fapte reale, una care vine să completeze povestea unui super-erou. În realitate e vorba de un om simplu, un fost colonel care nu se consideră erou, care nu vrea nimic mai mult decât să fie lăsat în pace. Colonelul nostru este un om cu probleme şi tragedii personale, cu supărări şi fobii, cu vicii şi laturi pozitive, un om care și-a ascultat cândva inima și a salvat sute de milioane de vieți. Un om uitat de toți acum; un om care nu se consideră special; un om care pur și simplu s-a aflat în locul potrivit la timpul potrivit. Viața personală a acestui om simplu este un calvar, acest om simplu nu cunoaște cine este Matt Damon, sau Robert De Niro (ambii apar în film și sunt niște gâze minuscule pe lângă eroul nostru).
Lumea e pierdută, atât timp cât puterea e în mâinile unor ipocriţi, beţivi, înfumuraţi, orgolioşi şi frustraţi. Lumea e pierdută, atât timp cât un general alcoolic de care depinde soarta a milioane de oameni te apostrofează şi îţi spune să nu-l deranjezi noaptea, când el se distrează. Lumea e pierdută, atât timp cât un lider de stat nu vede mai departe decât propriul orgoliu. Lumea e pierdută atât timp cât există mii de bombe nucleare şi atât timp cât există goana înarmării. Lumea e pierdută, până nu vom deschide ochii şi nu vom zâmbi duşmanului. Pentru că unica posibilitate de a învinge duşmanul este să ţi-l faci prieteni. Însă prea puţini înţeleg asta, iar cei mai mulţi preferă să se omoare mai departe pentru concepte efemere de dumnezei, patrie, limbă şi etnie.
Peter Anthony a transpus drama personală a unui om în drama universală a întregii planete, o dramă care, la fel ca în cazul protagonistului se poate transforma oricând într-o tragedie. Să nu uităm că eroul nostru este sigur de faptul că un război nuclear este inevitabil. „În fiecare zi jucăm super-eroi, astăzi am ocazia să vă prezint unul dintre super-eroii reali, cei pe care noi îi transpunem în cinema” spune Kevin Costner într-o scenă din film. Eroul nostru îl consideră pe Kevin Costner un om special cu un talent aparte, iar Kevin îi răspunde cu reciprocitate şi înţelege că fără acest super-erou poate nu ar mai fi în viaţă, nici el nici miliardele de oameni de pe Terra. Cum să ne salvăm? Prin uitare, prin uitarea supărărilor şi prin uitarea urii, prin dialog, prin comunicare, prin realizarea faptului că avem o singură casă cu toţii şi nu există graniţe în afară de graniţele din capul nostru.
