Să dea Dumnezeu să nu am dreptate! O campanie de acest gen nu va aduce prea mulţi moldoveni la urne. Da, ne putem mângâia cu gândul că pragul de participare la referendum fiind coborât atât de jos, rezultatele lui oricum vor fi validate. E o mângâiere proastă însă, fiindcă o participare sub cincizeci la sută ar însemna un câştig al comuniştilor. Iată de ce, nedorit cum este, „copilul” Alianţei trebuie tratat cu respect, ba chiar să i se cumpere şi bomboane, ca să nu facă nazuri… Referendumul din 5 septembrie nu va fi o simplă repetiţie generală, ci prima etapă a electoralei pentru parlament şi preşedinţie.
Înţelegem că, sub aspect moral, politic şi organizaţional, nu va fi simplu ca cele patru partide din Alianţă, rivale prin logica lucrurilor, să-şi sincronizeze mesajele pe o singură partitură în care dau în pârg notele de dragoste reciprocă. Dar altă soluţie nu există! Dacă este compromis referendumul din 5 septembrie, peste două luni, pe 14 noiembrie, liderii Alianţei vor trebui să meargă la sediul PCRM cu pâine şi cu sare pentru a-i felicita pe învingători. Când afirm aceasta, nu exprim o opinie parti-pris, cum zic bătrânii de la ţară, şi nici nu cobesc, ci gândesc. Gândesc responsabil şi critic.
În timp ce liderii Alianţei îşi trag reciproc preşul de sub picioare şi nu ştiu cum să împartă vertaliotul, comuniştii calcă satele de-a mărunţelul, ulicioară cu ulicioară, „bat la pătrat”, precum Katiuşele. Dacă, ferească Dumnezeu, pe 14 noiembrie alegerile parlamentare, dar şi cele prezidenţiale, vor fi câştigate de comunişti, vina vor purta-o – integral şi fără rest – nu presa, nu alegătorii, nu inundaţiile, nu Decretul Ghimpu, nu soldaţii moldoveni care au mărşăluit la 9 mai pe Piaţa Roşie din Moscova, ci personal cei patru părinţi-fondatori ai AIE, pe care-i enumăr, cu majuscule, în ordinea puterii reale pe care o deţin în stat: FILAT, GHIMPU, LUPU, URECHEANU. Dacă, Doamne fereşte, cineva dintre aceştia crede că după alegerile din 14 noiembrie se va putea găsi o formulă de „CONSENS NAŢIONAL” cu comuniştii, iar electoratul, prost şi iertător fiind, va înghiţi-o şi pe aceasta, precum a înghiţit-o pe cea din 4 aprilie 2005, treaba va fi slută de tot. De ce? Pentru că o guvernare de coaliţie, liberal-democrată-comunistă, nu va aduce liniştea în această ţărişoară. Un lucru elementar trebuie să realizeze liderii Alianţei: dacă doreşti să te menţii la putere, nu o împărţi cu alţii, ci ia toată puterea.
Şi încă o chestiune. Anul trecut – dar parcă numai anul trecut?! – am trăit cu mitul atotputerniciei televiziunilor, fiind convinşi că, cine are televiziuni, acela câştigă alegerile. Observ că politicienii din Alianţă continuă să trăiască cu acest mit periculos, pierzând zile întregi pe la televiziuni cu audienţă la picioruşul broscuţei, în loc să… Nu mai continui, să nu iasă că dau sfaturi. Într-un cuvânt, asta am vrut să zic: acei care vor câştiga referendumul din 5 septembrie cu (mult) peste 50 la sută, aceia vor câştiga parlamentarele şi prezidenţialele din 14 noiembrie. Pariez.
