Bună Dimineața

Refuz să fiu fecior de sfânt

Recunosc că un capitol aparte pentru mine, ca cititor, a reprezentat studiul dnei Nina Negru „Metode de tortură şi persecuţie a creştinilor basarabeni practicate de comunişti în timpul ocupaţiilor sovietice”, în care autoarea pomeneşte şi despre tatăl meu, regretatul preot Gherasim Păduraru. Este omul care m-a învăţat să fiu, să respir, să gândesc, să iubesc şi să condamn comunismul cu tot dispreţul de care este în stare un om. Fapt pentru care mă închin cu toată dragostea în faţa lui, a unui tată de aur, care a avut grijă să-mi crească nu numai trupul, dar şi sufletul. În acelaşi timp, mă închin cu tot respectul şi în faţa dnei Negru, pentru că nu l-a uitat, în timp ce o mare parte a intelighenţiei noastre patriotice tot încearcă să-l uite.

Dar eu sunt prea păcătos ca să fiu feciorul unui sfânt. Asta nu înseamnă că nu recunosc viața de martir al tatălui meu, dar dacă e aşa, e sfântul meu – vă rog, lăsaţi-mi-l mie şi nu vă băgaţi în intimitatea noastră. Pentru că, atunci când deasupra noastră lucea lama toporului vostru bolşevic, mulţi dintre voi, purtători ai năframei naţionaliste de astăzi, care vă schimbaţi la faţă peste noapte, aţi lins cu nesaț fundul soldaților lui Lenin, pentru ca astăzi să vă preschimbaţi în apărători ai idealurilor naţionale. Vă ştiu numele pe de rost şi, dacă le-aş spune, v-aş face să muriţi în chinuri. Dar, fiindcă tata m-a învăţat să-mi iubesc şi duşmanii, vă las să muriţi liniştit. Chiar dacă, sincer să fiu, vă cam urăsc. Somn uşor, iubiţilor…

Mai refuz să fiu fecior de sfânt, fiindcă alţii – copiii teribili ai Independenţei, care nu au cunoscut crimele comunismului pe pielea lor, aşa cum le-am văzut în copilăria mea zi de zi, scuipă ca nişte infantili în tot de mai avem sfânt. Prefer să fiu om de rând şi să-i înfrunt deschis pe toți cei care-şi umplu buzunarele din fondurile europene doar ca să propage păcatul. Eu vă asigur că nimeni dintre martirii regimului comunist sovietic, care au fost personalități cu demnitate, nu ar fi acceptat sub nicio formă strategiile politice degradante şi amorale ale demnitarilor noştri de astăzi. Ei ar fi ales să moară decât să încuviinţeze noile reguli europene, care prevăd că masculul poate să-şi unească carnea cu un alt mascul şi să se transforme din om în ceva mai dihai decât necuvântătoarele. De-ar fi trăit astăzi, martirii ucişi de Lenin ar fi declaraţi schizofrenici sau debili de mai-marii timpurilor noastre. În loc de puşcării, i-ar fi băgat la casa de nebuni. Deşi, iubitul meu tată a fost băgat de voi, patrioţilor, şi acolo…

Mai mult decât atât, dacă tata ar fi canonizat, m-ar deranja cel mai mult faptul că Lucinschi şi Voronin ar face-o pe morţii în popuşoi. Și asta chiar dacă atunci când tata era fugar prin păduri, Lucinschi lucra comod pentru partidul comunist. Și nimeni nu mă poate convinge că nu a participat și el la omorul iubitului meu părinte. La fel cum nimeni nu-mi poate dovedi că printre mizeriile de miliţieni care au intrat în casa noastră şi l-au bătut pe tata pur și simplu nu s-a numărat şi fostul ment Voronin.

Îmi amintesc că, după moartea lui tata, a venit la noi un diavol cu toporul în mână şi i-a spus mamei că o va omorî… Aveam vreo şapte ani şi tremuram ca năucul, legându-mă printr-o îmbrăţişare plină de deznădejde de fratele meu. Pe urmă am devenit școlar și o vacă de învăţătoare mă punea să umblu la adunările octombreilor. Și pentru că am refuzat, m-a plesnit peste bot. Eu am ieşit atunci din şcoală plin de lacrimi şi am hotărât, odată şi pentru totdeauna, că lumea e o curvă neînduplecată, care nu se satură să fie batjocorită, dar și să batjocorească. De aceea, dacă tata e sfânt, să-l aleagă Dumnezeu – singurul lui prieten, pe care l-a iubit până la epuizare şi pentru care şi-a dat viaţa. Judecata oamenească e ticăloasă, pentru că aşa suntem și noi toți, oamenii…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.