Cu adevărat, frica are ochi mari, dacă Ivan Grec vede în cele câteva editoriale ale mele pe această temă un întreg „scenariu politic şi etnopolitic”, conform căruia s-au desfăşurat alegerile locale în Chişinău. Trecem cu multă înţelegere peste această eclipsă intelectuală a autorului, pentru că ne interesează altă opinie a sa, şi anume, cea potrivit căreia armele de luptă ale lui Chirtoacă împotriva lui Dodon au fost antimoldovenismul etnic şi politic, rusofobia şi ura faţă de minoritari”. Deoarece nu mi-e clar până la capăt ce sens pune Grec în termenii „antimoldovenism etnic şi politic”, mă voi referi la acest aspect când autorul va reveni şi va explica lucrurile.
Haideţi să ne lămurim cu celelalte două acuzaţii, formulate cum nu se poate mai clar şi univoc: „rusofobia şi ura faţă de minoritari”. Aşadar, Ivan Grec îi aduce lui Dorin Chirtoacă două acuzaţii grave, care nimeresc sub incidenţa Codului Penal, or, rusofobia şi ura faţă de minoritari înseamnă xenofobie. Remarcăm că autorul nu aduce măcar o singură probă ce i-ar sprijini acuzaţia – şi nu le aduce din foarte simplul motiv că ele, aceste probe, pur şi simplu nu există! Avem de-a face cu un fenomen cunoscut la noi: cu orice ocazie, exponenţii Rusiei, în lupta lor împotriva elitelor culturale şi politice naţionale, le acuză constant de „rusofobie”, „ură faţă de minoritari”, „românounionism”, „legionarism”, „fascism”, „nazism” ş.a.m.d. Aceste acuzaţii au devenit atât de „fireşti”, încât noi nici nu le mai dăm atenţie, nu polemizăm, invocând acelaşi argument – „să nu ne punem cu nebunii”. Cred că nu e cea mai înţeleaptă soluţie, căci ideologia „nebunilor” nu e deloc inofensivă – ea are teren şi prinde rădăcini. Scorul la limită înregistrat de „românul” Chirtoacă în confruntarea cu „moldoveanul” Dodon confirmă cu prisosinţă acest adevăr…
Elitele noastre politice naţionale, iar în persoana lor Statul, se fac a nu observa că, după declararea Independenţei, R. Moldova este obiectul unei invazii şi agresiuni informaţionale şi ideologice fără precedent. De la ’90 încoace, totul şi toate au fost şi sunt prezentate Europei, Occidentului, lumii întregi prin prisma Moscovei, mai exact: războiul Rusiei împotriva R. Moldova – drept „conflictul de pe Nistru”, grevele studenţeşti din vara lui 1995 împotriva excluderii Istoriei Românilor din programele de studiu – drept „mâna Bucureştiului” ş.a.m.d., până la evenimentele din 7 aprilie 2009, prezentate de ruşi drept „tentativă de lovitură de stat organizată de români”. Ruşii acţionează deschis în RM, televiziunile lor, presa în general, zeci de site-uri, organizaţii nonguvernamentale, persoane fizice concrete poartă zilnic un război informaţional deschis împotriva R. Moldova şi a României. În armata ce poartă acest război o pondere deloc neglijabilă o au aşa-zişii „idioţi utili”, începând de la naivii propriu-zişi şi terminând cu „onegiştii cu bărbuţe” şi „onegistele cu musteţi”, care-şi imaginează că promovează aici valorile europene, cum ar fi „diversitatea prin unitate”, „multiculturalismul”, „toleranţa etnică” ş.a.m.d. Toate manifestările de demnitate şi patriotism le par acestora „naţionalism jegos”, iar exponenţii lui – nişte marginali sau nişte „profitori plătiţi de români”. Presiunea din interior şi din exterior este atât de puternică, încât se pare că Statul nu mai poate opune rezistenţă. Aici trebuie să mai adăugăm un fapt extrem de important: elitele care vin la putere, inclusiv cele de pe segmentul „proromânesc”, „de dreapta”, cum se văd cocoţate în vârful piramidei, adoptă un discurs „european moldovenist”, care îşi are rădăcinile în cernoziomul proimperial rusesc. Aşa se face că, din oportunism, prostie, sete de parvenire sau din alte motive, mai „intime”, aceştia, încetul cu încetul, se rostogolesc spre punctul de vedere imperial rusesc şi sovietic asupra istoriei noastre: anul 1812, anul 1918, anul 1940, anul 1941, foametea organizată din 1946-47, deportările, deznaţionalizarea românilor moldoveni etc.
Ca urmare, în şcoli se predă o istorie ideologizată şi rusificată, articolul 13 cu „limba moldovenească” stă ca o stâncă de granit în Constituţia R. Moldova, minorităţile rusolingve (care beneficiază de cea mai democratică legislaţie în domeniu şi au mai multe drepturi decât majoritarii) s-au consolidat drept o minoritate imperială într-o enclavă etnică ce vorbeşte, cântă şi votează pe acest principiu. La această minoritate mai adăugaţi şi Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Moscovei, care traduce în viaţă conceptul Patriarhiei ruse conform căruia R. Moldova face parte din „spaţiul spiritual şi cultural pravoslavnic rusesc”.
Aceste lucruri există în realitate, nu sunt inventate de mine sau de alţi „naţionalişti”, „marginali”, „românounionişti”, fascişti… Alegerile din 5 iunie 2011 ne-au pus în faţa unor realităţi pe care nu mai putem să le neglijăm: după ce, ani la rând, am declarat că R. Moldova este al doilea stat românesc, iată că vedem altceva, şi anume – R. Moldova e pe cale de a deveni un al doilea stat rusesc. Şi de această perspectivă este vinovată nu numai Moscova imperială, ci şi Chişinăul în iţari. Ce am în vedere? Aşteptaţi puţin şi o să vă explice „politologul” Ivan Grec.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
