Actualitate

Republica Moldova solicită ajutor din partea UE după ce Gazprom reduce livrările de gaze/ Se caută o soluție de furnizare a gazelor prin România

Potrivit Financial Times, fostul stat sovietic cu 2,6 milioane de oameni este în căutarea unui acord de furnizare a gazelor prin România pentru a atenua lipsurile și creșterea prețurilor, după ce luna trecută a expirat un contract de furnizare a gazelor. Oficialii de la Chișinău nu sunt de acord cu noile condiții ale Gazprom care cere un preț semnificativ mai mare decât până în prezent.

Livrările în R. Moldova au scăzut cu aproximativ o treime, în timp ce preţurile la gaze au crescut de la 550 dolari pentru o mie de metri cubi luna trecută la 790 dolari luna aceasta – de aproape cinci ori mai mult decât media plătită de ţară anul trecut.

Prețurile „nu sunt justificate și nu sunt realiste pentru Moldova”, a declarat luni vicepremierul Andrei Spînu. Spînu a menționat că R. Moldova negociază cu Gazprom un nou contract, dar explorează și „modalități alternative de furnizare a gazului” din Rusia, România, Ucraina și alte țări ale UE.

Financial Times notează că R. Moldova, prinsă într-o luptă pentru influență între Moscova și Occident, a ales anul trecut o președintă pro-UE, pe Maia Sandu, iar partidul ei a obținut o victorie majoră la alegerile parlamentare din iulie curent.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *