La magazine, totul este ambalat în pungi de plastic. Până şi bananele sau portocalele care au coajă, pe care poate fi lipit preţul. De câte ori le spuneam doamnelor din supermarketuri să-mi dea bananele fără pungă, mă priveau ca pe un dement şi-mi spuneau că nu le permite administraţia. Totul trebuie să fie împachetat în plastic la noi, ca mai apoi acest plastic să fie aruncat peste tot, pe terenuri de joacă, prin curţile blocurilor, pe malurile lacurilor şi chiar în inima codrilor. Pungile de plastic au devenit un fel de simbol al Moldovei – un simbol al prostiei, nepăsării şi lipsei totale de respect faţă de natură şi locul în care trăieşti. Plasticul este unul dintre cele mai poluante materiale şi dacă e lăsat în natură poate rămâne acolo pe multe veacuri înainte.
Recent, am văzut undeva o ştire precum că din ianuarie 2017 în R. Moldova va fi interzisă distribuirea gratuită a pungilor de plastic în supermarketuri. E o idee bună, însă e un pas foarte mic în lupta cu poluarea. Moldova este deja împânzită de pungi de plastic, mai mult, aproape fiecare moldovean are acasă o pungă de plastic plină cu o mulţime de alte pungi de plastic. E un obicei periculos, iar mulţi nu înţeleg încă dauna pe care o aduce acest obicei. Ar fi bine să revenim cu toţii la pungile din pânză, sunt mai ecologice şi pot fi folosite ani întregi. În acest sens ar fi frumoasă o campanie naţională de la Ministerul Mediului. Soluţia e foarte simplă, comandăm un număr mare din pungi de pânză şi invităm populaţia să-şi schimbe sutele de pungi de plastic pe câteva pungi normale. Rezultatul ar apărea imediat şi poate odată şi odată să mergem undeva în inima naturii ca să vedem doar natură, nu pungi, PET-uri, pahare, farfurii şi tacâmuri din plastic. Însă această campanie nu poate porni fără conştientizarea problemei de către fiecare cetăţean, de la mic la mare.
Îmi aduc aminte că am fost invitat la o zi de naştere, cu vreo cinci ani în urmă, undeva într-o pădurice din marginea satului, în care locuieşte bunica. Când am ajuns la locul picnicului am dat de un adevărat dezastru ecologic, toată poiana din pădure avea urme de bairamuri nesimţite. Pahare, pungi, pachete de ţigări, sticle goale… şi în centruul lor o ceată de tineri veseli care sărbătoreau. I-am privit lung atunci şi i-am întrebat dacă se simt bine distrându-se în această mizerie. Mi-au răspuns că nu-i deranjează de loc şi că pădurea e cel mai potrivit loc pentru aruncatul gunoiului. Şi uite aici se ascunde marea noastră problemă. Atât timp cât vom considera natura o gunoişte a noastră personală, vom locui în mizeria în care suntem. E anul 2017, secolul XXI, lumea lansează rachete spre Marte, iar noi transformăm Codrii Moldovei într-o gunoişte. Copiii şi nepoţii noştri vor ieşi la picnicuri peste decenii şi vor petrece timpul înconjuraţi de mormane de gunoi, nu de natură. Probabil ne vor considera porci, însă eu cred că asemănarea cu porcii nu caracterizează de loc amploarea nesimţirii. Porcii nu poluează, noi – da. Dacă nu realizăm acest lucru astăzi, mâine ar putea fi prea târziu.
