Istorie

REVOLUȚIA DIN 1989 ÎN IMAGINI: 21 DECEMBRIE

România a fost singura țară din această zonă în care trecerea de la totalitarism la democrație s-a făcut prin violență și în care conducătorii vechiului regim au fost executați. 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluției în București, când demonstranții s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piața Universității (“Baricada de la Inter”) și au ridicat o baricadă în fața dispozitivului de intervenție. 

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piața Republicii (Piața Palatului) din fața sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare “miting popular” care să condamne “acțiunile huliganice” de la Timișoara.

21 DECEMBRIE 1989: În fața sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român este organizată, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, o adunare populară care trebuia să aibă scopul de a condamna evenimentele de la Timișoara și de a reafirma atașamentul față de conducerea statului. Mitingul se transformă însă în revoltă, demonstranții manifestându-și solidaritatea cu timișorenii.

În jurul orelor 12.00, începe mitingul în Piața Republicii. Participanților le sunt distribuite un număr impresionant de pancarte prin care erau condamnate manifestațiile de la Timișoara și se exprima solidaritatea cu activul de partid și de stat, în frunte cu Nicolae Ceaușescu. Desfășurarea mitingului este transmisă în direct la radio și televiziune, în timp ce de la balconul Comitetului Central al PCR, Ceaușescu începe un discurs despre realizările “societății socialiste multilateral dezvoltate” și despre binefacerile regimului comunist. Discursul este întrerupt de huiduieli și fluierături ale grupurilor de protestatari, constituite spontan.

În același timp, Elena Ceaușescu face încercări disperate pentru a-i liniști pe participanți. Panica se generalizează, Nicolae Ceaușescu părăsește balconul de la care vorbea, iar transmisia de la radio și televiziune este întreruptă. După câteva momente, Nicolae Ceaușescu reapare în balconul Comitetului Central și își reia cuvântarea. Se reiau și transmisiile de televiziune și radio. Într-un act de disperare, Ceaușescu promite “măsuri de creștere a nivelului de trai”, între care majorarea retribuției minime cu 200 lei pe lună și a alocației pentru copii cu 30 și 50 lei în raport cu numărul de copii și venituri.

Mitingul se sparge, iar pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democrație și împotriva dictaturii. La ora 14.00, în centrul orașului, apar primele blindate și autoamfibii.

La ora 18.00, Ceaușescu organizează o teleconferință cu reprezentanții din teritoriu în cadrul căreia susține că acțiunile populare pun în pericol integritatea și independența României.

În cursul serii, demonstranții, majoritatea tineri, se adună în apropierea Hotelului Intercontinental din Piața Universității, unde ridică o baricadă în fața dispozitivului de intervenție. Forțele de ordine primesc ordinul să “curețe zona”. În cursul nopții, se trage asupra demonstranților de la “Intercontinental” și din Piața Universității, fiind înregistrați morți și răniți. De asemenea, numeroși manifestanți sunt arestați și duși la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureștiului. După împrăștierea manifestanților, unități de salubrizare spală asfaltul de sânge.

În Timișoara, pentru a șasea zi consecutiv, au loc manifestații. Muncitorii părăsesc lucrul și se îndreaptă spre Piața Operei, unde se adună zeci de mii de oameni. Se constituie Frontul Democratic Român din Timișoara, care difuzează o “Declarație — Program”.

La Brașov, câteva zeci de mii de oameni se adună în fața Comitetului Județean al PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al organizației județene a partidului era Nicu Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu, ies în stradă câteva mii de manifestanți.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Alo, tovarasi, n-auzi bre ca n-a fost revolutie, ci lovitura de stat, de ce o tii langa cu revolutie ? Mai inveti prost si pe moldoveni, care nu prea stiu ei cum a fost. A fost revolutie doar la Timisoara, in timp ce la Bucuresti a fost lovitura de stat GRU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *