După cinci decenii de comunism, Bulgaria, care a avut unul dintre regimurile est-europene cele mai refractare la schimbare, s-a alăturat, în 1989, mişcărilor de democratizare din celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est. Singura rezistenţă activă din această ţară a venit din partea minorităţii turco-musulmane şi din campania împotriva acesteia, lansată de dictatorul Todor Jivkov începând cu decembrie 1984, se arată în volumul "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre" (Jean-Francois Soulet, Polirom, 1998).
Dacă societăţile civile din ţările baltice, Polonia, Ungaria, Slovenia sau Croaţia obţin succese mari încă din anii 1987-1988, schimbarea regimului se produce în ţările cele mai refractare la schimbare, în 1989, prin efectul bulgărului de zăpadă: Cehoslovacia, Germania de Est (RDG), Bulgaria şi România.
La baza înlăturării lui Todor Jivkov, aflat în fruntea Partidului Comunist (PC) bulgar încă din 1954, stau o serie de factori bine identificaţi, potrivit lui Francois Soulet. Un prim factor ar fi împrumuturile masive care au condus la o datorie externă de 10 miliarde de dolari, dar care nu au împiedicat scăderea semnificativă a nivelului de trai. Un alt factor a fost intensificarea campaniei de bulgarizare a minorităţii turce, din vara anului 1989, Occidentul atrăgând atenţia asupra încălcării flagrante a drepturilor omului în Bulgaria.
Pe acest fundal, Jivkov nu a găsit sprijin nici la Moscova, unde Gorbaciov nu îi acorda încredere, nici în rândul populaţiei care era sensibilă la schimbările reformiste din URSS şi din Europa şi nici în cadrul PC, unde se pregătea un complot împotriva lui încă din primăvara anului 1989, precizează Francois Soulet.
Astfel, mai mulţi oameni din fruntea partidului între care Petăr Mladenov – ministru de externe, Andrei Lukanov – viceprim-ministru, Dobri Zhurov – ministru al apărării, Dimitar Stanicev – secretar al Comitetului Central aveau informaţii potrivit cărora Gorbaciov şi anturajul său nu mai aveau încredere în Jivkov, scrie Jacques Lévesque, în articolul "The Enigma of 1989: The USSR and the Liberation of Eastern Europe" (Berkeley: University of California, 1997).
Într-un interviu cu Petar Mladenov, din 12 noiembrie 1994, citat de Jacques Lévesque, Mladenav a povestit cum i-ar fi spus lui Gorbaciov, fără să audă Jivkov, că el şi alţi colegi sunt determinaţi să schimbe lucrurile în Bulgaria. De asemenea, Gorbaciov i-ar fi răspuns: "Vă simpatizăm, dar e treaba voastră". Schimbul de replici dintre cei doi ar fi avut loc, potrivit celor declarate de Mladenov în interviu, în cadrul Summitului Pactului de la Varşovia de la Bucureşti, din 7-8 iulie 1989.
În acest context în care nu primea nicio validare din partea Uniunii Sovietice, gruparea disidentă din Partidul Comunist Bulgar a trecut la acţiune, la 23 octombrie 1989. Pretextul ar fi fost constituit de momentul în care ministrul de externe Mladenov a primit un telefon de la Jivkov, prin care cel dintâi era acuzat că a complotat cu ambasadorul Statelor Unite în privinţa intervenţiei acestui stat în favoarea minorităţii turce din Bulgaria. În aceeaşi zi, Mladenov a invocat acest pretext pentru a demisiona. "Analizând experienţa mea, am ajuns la concluzia că motivul real al comportamentului său brutal (n. r. Jivkov) la adresa mea este cauzat de faptul că el îşi dă seama că a condus ţara înspre o profundă criză economică, financiară şi politică. El ştie că programul său politic cuprinde doar manevre şi intrigi prin care încearcă să se menţină la putere împreună cu familia lui, cu orice preţ şi pentru oricât de mult timp. A reuşit să izoleze Bulgaria de restul lumii şi chiar şi de Uniunea Sovietică. Suntem în punctul de a fi în aceeaşi barcă cu regimul dictatorial şi corupt al lui Ceauşescu", a scris Mladenov în scrisoarea de demisie, înaintată la 23 octombrie 1989 şi citată de Jacques Lévesque.
La 8 noiembrie 1989, secretarul comitetului central al PC, Dimitar Stanichev, şi ministrul apărării, Dobri Zhurov, s-au întâlnit cu Jivkov, pentru a-i cere formal demisia şi pentru a pune subiectul pe ordinea de zi a plenarei Comitetului Central, planificat pentru 10 noiembrie. În acest context, Jivkov ar fi cerut Uniunii Sovietice consultări, pentru a face faţă provocărilor din ţară, potrivit memoriilor lui Gorbaciov (1993), citate de Jacques Lévesque. Jivkov a înţeles refuzul din partea liderului de la Moscova şi a încercat să îi divizeze pe oponenţii săi, cerând ambasadorului US opinia lui Gorbaciov cu privire la o posibilă desemnare a lui Alexander Lilov, ca succesor al său.
În contextul Politburo-ului din 9 noiembrie, cu câteva ore înainte de căderea Zidului Berlinului, Jivkov încă rezista şi încerca să câştige timp, mai scrie sursa citată. O largă majoritate a Politburo-ului a fost de acord cu demisia lui Jivkov, propunerea sa privind desemnarea lui Liliov fiind respinsă se menţionează în lucrarea "Enigma of 1989: The USSR and the Liberation of Eastern Europe".
Astfel, la Comitetul Central din ziua următoare, din 10 noiembrie 1989, Todor Jivkov nu a mai putut amâna punerea pe agendă a succesiunii sale, astfel încât locul acestuia în fruntea partidului şi a statului a fost luat de disidentul Petăr Mladenov. Acesta din urmă se orientează rapid înspre o politică de "restructurare" de tip gorbaciovist care nu a pus în discuţie socialismul, scrie Francois Soulet în volumul "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre".
Pe acelaşi fundal politic, intervine şi o societate civilă timidă pe care câţiva intelectuali au încercat, de câteva luni, să o activeze prin diverse acţiuni cum ar fi formarea unui club pro-glasnost şi perestroika sau mitinguri ecologiste. De asemenea, după preluarea puterii de către Mladenov, studenţii au organizat la Sofia, la 10 decembrie, o amplă manifestaţie, prin care au cerut aprofundarea reformelor. Ţinând cont de o parte dintre aceste revendicări, Partidul a propus renunţarea la rolul său conducător, introducerea multipartidismului şi o economie de piaţă, mai notează "Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre".
Ca urmare a acestor concesii şi, în ciuda reticenţei opiniei publice faţă de repunerea în drepturi a minorităţii turce, Partidul Comunist sub noul nume, Partidul Socialist Bulgar, a câştigat alegerile parlamentare din iunie 1990. Deşi foarte slabă la început, opoziţia a făcut progrese, determinându-l până la urmă pe Mladenov să demisioneze, la 6 iulie 1990. O lună mai târziu, filosoful Jeliu Jelev, liderul forţelor de opoziţie reunite sub umbrela Uniunii Forţelor Democratice, a fost ales preşedinte în locul lui Mladenov, mai precizează sursa citată. AGERPRES/ (Documentare – Ionela Gavril, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Simona Aruştei)
Explicaţie foto deschidere: Deschiderea oficială a expoziţiei "Drumuri spre 1989. Europa Centrala si de Est 1939-1989", organizată de Reţeaua Europeană Memorie şi Solidaritate (REMS) şi Ministerul Culturii, în Piaţa Universităţii; 14 octombrie 2015
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
