ActualitateSănătate

Revoluționar! Un simplu test de sânge poate prezice bolile de inimă la femei cu 30 de ani în avans

Un singur test de sânge ar putea prezice riscul de boli cardiovasculare la femei cu până la 30 de ani înainte de apariția simptomelor, arată un nou studiu făcut de cercetătorii de la Harvard, potrivit Mediafax.

Conform rezultatelor prezentate la Congresul 2024 al Societății Europene de Cardiologie de la Londra, studiul a urmărit 27.939 de femei din SUA timp de trei decenii. Participantele, cu o vârstă medie de 55 de ani la începutul studiului, au fost monitorizate între 1992 și 2022. În acest timp, 3.662 de femei au suferit un atac de cord, un accident vascular cerebral, o intervenție chirurgicală pentru restabilirea circulației sau un deces de cauză cardiovasculară. Testul de sânge analizează trei markeri cheie: Proteina C reactivă (CRP) – un indicator al inflamației, colesterolul lipoproteic cu densitate scăzută (LDL) și lipoproteina(a) sau Lp(a) – o formă de colesterol LDL. Rezultatele arată că femeile cu cele mai ridicate niveluri de CRP au avut un risc cu 70% mai mare de boli cardiovasculare. Nivelurile ridicate de LDL au crescut riscul cu 36%, iar nivelurile ridicate de Lp(a) au crescut riscul cu 33%. Când toți cei trei markeri erau la niveluri ridicate, riscul de accident vascular cerebral era de 1,5 ori mai mare, iar riscul de boală coronariană era de peste 3 ori mai mare comparativ cu femeile cu niveluri scăzute.

Recomandările specialiștilor „Bolile cardiovasculare pot fi prevenite în mare măsură, dar trebuie să știm care este problema biologică de bază pentru fiecare pacient și trebuie să intervenim foarte devreme”, a spus Dr. Paul Ridker, pentru UPI.com. Cercetătorii recomandă ca femeile să ceară acest test de la vârsta de 40 de ani, nu la 70 de ani cum se întâmplă acum. Ei speră că aceste rezultate vor duce la schimbarea ghidurilor de prevenție, permițând un screening universal mult mai devreme în viață.
Deși studiul s-a concentrat pe femei, experții cred că rezultate similare ar putea fi obținute și în cazul bărbaților.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *