Internațional

Rocada de la Kremlin

Ceremonia s-a desfăşurat cu mult fast şi a costat aproape un milion de dolari, scrie presa rusă.

Vladimir Putin a fost anterior ales în calitate de preşedinte al Federaţiei Ruse de două ori, prima dată în 2000, iar apoi reales imediat în 2004. De această dată, în cel de-al treilea mandat al său, Vladimir Putin se va afla în funcţie pentru următorii şase ani.

Festivitatea de inaugurare a avut loc la Palatul Kremlinului, iar la eveniment au participat în jur de 2000 de persoane. Invitaţii la ceremonie au fost în mare parte oficiali ai camerelor parlamentului rus. Vladimir Putin a intrat în Kremlin prin porţile Turnului Spasskaia unde deja îl aşteptau toţi invitaţii. Ulterior, noul preşedinte a depus jurământul şi, cu mâna dreaptă pe Constituţia Federaţiei Ruse, a jurat credinţă poporului rus.

Amintim că duminică, 6 mai, dar şi în ziua învestirii, în centrul Moscovei s-au adunat zeci de mii de protestatari, care continuau să conteste victoria lui Putin în alegeri. Protestele s-au soldat cu acţiuni violente şi arestări.

Potrivit site-ului Russian Today, tradiţiile de inaugurare a preşedintelui Federaţiei Ruse nu prevăd invitarea la astfel de evenimente a liderilor altor state, cu excepţia celor mai apropiaţi. Am încercat să aflăm dacă la inaugurare a participat şi cineva dintre conducătorii R. Moldova. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui RM, Vlad Ţurcan, ne-a relatat că preşedintele Nicolae Timofti n-a primit o invitaţie în acest sens şi că la ceremonia de inaugurare a lui Vladimir Putin va participa ambasadorul nostru. Pe de altă parte, Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene ne-a declarat că R. Moldova nu are la moment ambasador la Moscova, după rechemarea lui Andrei Neguţa din acest post şi că oficialităţile moldoveneşti n-au primit invitaţie la învestirea în funcţie a lui Vladimir Putin.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *