Rogozin s-a încins: Moldova va avea un viitor FRUMOS, doar dacă se va integra în ASIA
“Moldova va avea un viitor frumos, doar dacă se va integra în Uniunea Euroasiatică. 9 mai este o zi când ambele maluri ale Nistrului trebuie să-şi amintească istoria comună prin care au trecut”, a declarat Rogozin, potrivit publika.md.
De asemenea, acesta este împotriva declarării zilei de 9 mai drept zi de doliu în Chişinău. ”Astăzi am să plec la Chişinău, mă voi întâlni cu politicienii moldoveni şi le voi spune că nu trebuie să existe o astfel de politică, care să interzică să ţinem minte lucrurile sfinte. Doresc ca Moldova să se întoarcă spre 9 mai, pentru că noi toţi suntem în viaţă, datorită veteranilor”, a adăugat acesta, citat de 24h.md.
EPRESA precizează că viceprim-ministrului rus, Dmitri Rogozin, vine astăzi la Chişinău. Acesta a anunţat Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău despre vizita sa, care poartă un caracter neoficial.
Amintim că ultima dată Rogozin a vizitat Republica Moldova pe 16 noiembrie 2012, când a participat la lucrările comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru economie. Tot atunci, acesta a avut o întrevedere cu fostul prim-ministru Vlad Filat, în cadrul căreia cei doi au decis asupra deschiderii unui consulat al Rusiei la Bălţi.
via epresa.md