Sport

Rugbiştii de la UTM domină în campionatul naţional

Pe 2 octombrie au intrat în concurs formaţiile de seniori, patru echipe intrând în lupta pentru locurile premiante ale competiţiei – USEFS-Bleumarine, UTM, ASEM (toate din Chişinău) şi Olimp-Elektromaş (Tiraspol).

Discipolii lui Tudor Procopie de la formaţia Universităţii Tehnice a Moldovei a dominat categoric turneul, obţinând trei victorii în trei meciuri disputate. Prima partidă susţinută de “studenţii” de la Râşcani a fost şi cea mai dramatică, UTM consemnând o victorie cu 19-12, în faţa colegilor de la ASEM. În continuare ea a dispus de USEFS-Bleumarine (24-0) şi Olimp-Elektromaş (5-0). În alte meciuri la categoria seniori au fost înregistrate rezultatele: U-Bleumarine – Olimp-E 5-0, Olimp-E – ASEM 0-5 şi U-Bleumarine – ASEM 0-12. Lideră la zi a clasamentului este formaţia UTM (38 puncte), urmată de ASEM (36) şi USEFS-Bleumarine (27 puncte).

În după ameaza zilei de sâmbătă s-au disputat şi şase meciuri în turneul similar de juniori (17-18 ani). Cel mai bun rezultat a fost înregistrat de către formaţia Şcolii Sportive Specializate de Acrobatică şi Rugby (ŞSSAR) care a repurtat două victorii şi o egalitate. Remize se mai întâlnesc în rugby, dar cea înregistrată între ŞSSAR şi ASEM pare a fi una exotică, meciul încheindu-se fără nici un punct înscris, 0-0. După cinci etape, lider al competiţiei este echipa Liceului Municipal Sportiv (35 de puncte), urmată de ŞSSAR (33) şi ASEM (31)
Acest maraton rugbistic de la început de octombrie a continuat şi duminică, în turneu încadrându-se echipele de juniori mari, Under-20. La această categorie de vârstă din nou a ieşit în vileag profesionalismul UTM-iştilor. Echipa lui Tudor Procopie a repurtat trei victorii: 21-10 cu ŞSSAR, 24-0 cu Ciorescu şi 17-7, şi conduce clasamentul campionatului după cinci etape. Lidera este urmată de ASEM şi formaţia ŞSSAR.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *