Actualitate

Rusia afirmă că regimul sirian nu a folosit arme chimice în oraşul Duma

„Dezminţim categoric aceste informaţii", a declarat generalul Iuri Evtuşenko, şeful Centrului rus pentru reconcilierea părţilor aflate în conflict în Siria, citat de agenţiile de presă ruse.

„Suntem pregătiţi, odată ce Duma va fi eliberat, să trimitem imediat specialişti ruşi în apărare nucleară, chimică şi biologică pentru a colecta datele care vor confirma că aceste afirmaţii sunt complet inventate", a adăugat el.

Statele Unite au denunţat duminică un posibil atac chimic al forţelor siriene în Ghouta de Est, ultimul bastion rebel de la porţile Damascului, unde raidurile regimului s-au soldat cu 70 de civili morţi vineri şi sâmbătă.

Membri ai Căştilor albe, salvatorii din zonele rebele, au denunţat recurgerea la „gaz cu clor toxic", ceea ce a fost imediat dezminţit de mass-media de stat siriene. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (0SDO) a raportat zeci de cazuri de sufocare în Duma, dintre care unele au dus la deces. Cu toate acestea, OSDO, care are o vastă reţea de surse pe teren, a asigurat că nu poate "confirma sau nega" acuzaţiile de atacuri chimice.

„Aceste informaţii, dacă sunt confirmate, sunt terifiante şi necesită un răspuns imediat din partea comunităţii internaţionale", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Heather Nauert într-un comunicat. „Rusia, prin sprijinul său deplin faţă de regim, poartă răspunderea finală pentru aceste atacuri brutale", a adăugat ea.

Regimul sirian a fost acuzat în repetate rânduri că a folosit arme chimice împotriva rebelilor de la începutul conflictului, însă a negat în mod repetat acest lucru.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *