CSI / RusiaInternațional

Rusia ațâță Ungaria chiar în presa maghiară: Naționalismul ucrainean înflorește și lovește puternic în etnicii maghiari din Transcarpatia

Provocările sunt instrumentele preferate ale regimului de la Kiev și ale stăpânilor lor occidentali, a precizat Maria Zaharova, răspunzând la întrebarea adresată de ziarul ungar ”Magyar Hirlap”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a spus, răspunzând la întrebarea privind fabrica Rheinmetall, planificată de a fi construită în Transcarpatia: ”Dacă această uzină va fi construită, atunci va fi la fel ca și alte obiecte ale industriei militare, o țintă legitimă pentru forțele armate ale Federației Ruse.

În același timp Zaharova susține că și în Transcarpatia și în alte părți ale Ucrainei ”se face o mobilizare violentă demnă de Evul Mediu pentru a trimite oamenii la abatorul de pe fron””, referire clară la obiecțiile repetate maghiare conform cărora etnicii maghiari ar fi primii vizați de incorporări forțate.

Dacă va fi construită o uzină pe lângă o aşezare maghiară, şi nu orice fel de uzină, ci o fabrică Rheinmetall, aşa cum am auzit şi citit în relatările mass-mediei, atunci aceasta este o provocare globală, a subliniat Maria Zaharova, care a adăugat: ”Şi aceasta este o altă dovadă a militarizării Ucrainei de către Occident (…), ceea ce duce la o escaladare în continuare”, relatează Magyar Hirlap citat de Rador.

Purtătorul de cuvânt nu a dorit să comenteze informaţia Serviciului de Securitate al Ucrainei, potrivit căreia Moscova şi Budapesta poară negocieri despre predarea prizonierilor de origine maghiară. În schimb a subliniat: Niciun prizonier de război nu este tratat ca o excepție, toți beneficiază de îngrijire echitabilă, care este verificată în mod regulat, de exemplu, de către ombudsmanul competent, iar rapoartele sale sunt publice.

”Rusia este o ţară în care trăiesc multe grupuri etnice; suntem o ţară multinaţională. Și în toate domeniile vieții, în cultură, știință și educație, ne străduim să înțelegem că aceasta, respectiv, diversitatea, este unul dintre pilonii de bază ale statalităţii noastre. În consecință, tratamentul aplicat de Rusia în cazul prizonierilor de război nu depinde de apartenenţa etnică a persoanelor respective, de forma pleoapelor şi a nasului, de unde provin și așa mai departe. Există țări care au fost de partea opusă a acestei probleme în trecut, dar chiar şi în prezent”, a declarat Zaharova.

Referitor la recrutările forţate ale soldaţilor în Ucraina, purtătorul de cuvânt a atras atenţia asupra faptului că ”numărul soldaților care nu mai doresc să lupte în forțele armate ucrainene și doresc să depună armele crește în fiecare zi”.

De asemenea, în opinia sa, aceasta are o legătură organică cu modul în care se desfășoară mobilizarea ordonată de Kiev.

”Nu este nici măcar mobilizare, este o practică medievală în care oamenii sunt târâți din case, urcați în camioane, legați, încătușați și trimiși nu să lupte, nu să apere patria, ci la abator. Mobilizarea în Ucraina este forțată și violentă. Oamenii sunt bătuți și târâți pe front împotriva voinței lor, fără nicio bază legală sau pregătire de luptă, – drept carne de tun”, a spus Maria Zaharova, menţionând: şi nu face excepţie nici Transcarpatia. ”Naționalismul ucrainean înflorește, iar Ungaria știe foarte bine ce înseamnă”, a conchis purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

Sursa: Stiripesurse.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *