CSI / Rusia

Rusia avertizează: Lista neagră se poate extinde

„Vom răspunde cu măsuri similare oricăror schimbări. Se cheamă principiul reciprocităţii. Este imposibil să permitem să fim tratați într-un mod părtinitor și practic nemotivat”, a declarat, luni, Zaharova.

„Trebuie să luăm măsuri similare celor luate de SUA şi UE. Vorbim despre principiul elaborării acestei liste. Am spus, de asemenea, că este o măsură forţată care nu ne place. Am spus că sperăm să anulăm această listă atunci când înclinaţiile către astfel de liste vor lua sfârşit în SUA şi UE”, a declarat ea.

Zaharova şi-a exprimat surprinderea faţă de reacţia occidentală la lista neagră cu oficiali europeni și americani. Ea a declarat că informaţiile cu privire la aceste restricţii sunt de multă vreme.

„Am început să discutăm în mod regulat că trebuie să luăm măsuri similare celor ale SUA şi UE de un an şi jumătate, nu doar prin canale diplomatice, ci şi public. Declaraţiile unor diplomaţi de rang înalt, miniştrii adjuncţi, emisari ruşi la organizaţiile internaţionale, în care au spus clar ce vom face, pot fi găsite în presă”, a explicat ea.

sursa: paginaeuropeana.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *