Rusia e convinsă că Transnistria nu va fi în NATO

“Ne dorim un centru cultural și un consulat la Tiraspol”, a afirmat ministrul Serghei Lavrov, la o masă rotundă cu persoane de încredere ale președintelui Federației Ruse, relatează agenția de presă RIA Novosti. Potrivit oficialului rus, problema principală stă în nesoluționarea conflictului transnistrean, și în acest context negocierile în formatul 5 +2 au un rol foarte important.
De asemenea, șeful diplomației ruse a remarcat că o serie de țări din Occident, interesate de problema transnistreană, încearcă activ în acest moment să convingă Chișinăul că perspectiva euro-atlantică este viitorul Republicii Moldova, inclusiv aderarea la NATO. “Noi explicăm, nu pentru că dorim să interzicem ceva, dar pentru că este o realitate – Transnistria nu va adera la NATO”, a subliniat ministrul rus de externe. Oficialul rus a mai afirmat că poziția Moscovei cu privire la reglementarea conflictului transnistrean se bazează pe principiul recunoașterii suveranității, integrității teritoriale și neutralității constituționale a Republicii Moldova, dar cu garantarea unui statut special pentru regiunea transnistreană. “Și dacă vor exista doritori să distrugă această formulă, cum ar fi păstrarea neutralității constituționale și doar în acest caz soluționarea problemei transnistrene în cadrul suveranității Republicii Moldova, asta va duce la schimbarea tuturor coordonatelor acestei probleme", a avertizat ministrul rus de Externe.
NewsIn