Economie

Rusia i-a dat în gât: jumătate din țările UE au încălcat sancțiunile și și-au deschis conturi în ruble

Aproape jumătate dintre cele 54 de întreprinderi străine care au încheiat un contract de furnizare de gaze naturale cu gigantul rus Gazprom au deschis un cont în ruble la Gazprombank pentru a-şi onora plăţile, anunţă joi vicepremierul rus Aleksandr Novak, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti, relatează AFP.

Potrivit vicepremierului rus, ”54 de întreprinderi” au contracte cu Gazprom Export. ”După cifrele mele, aproximativ jumătate au deschis deja în banca noastră conturi speciale – în devize şi în ruble – care permit viramentul în devize, conversia în ruble şi plata gazelor naturale furnizate în ruble”, precizează el.

”În zilele următoare, vom avea lista definitivă a celor care au plătit în ruble şi a celor care au refuzat să plătească”, adaugă el. În urma ”îngheţării” unor rezerve în devize, de care Rusia deispunea în străinătate, în sumă de 300 de mliarde de dolari, Kremlinul a promulgat un decret prin care impunea, începâmnd din aprilie, plata gazelor naturale în două faze – mai întâi un vărsământ într-un cont Gazprombank în euro sau în dolari, iar apoi conversia în ruble, într-un al doilea cont, deschs la aceeaşi bancă.

OCOLIREA SANCŢIUNILOR UE

Bruxellesul a avertizatî n mai multe rânduri că acest mecansim de conversie în ruble reprezintă oocolire a sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, însă mai multe state, care vor să-şi menţină aprovizionarea din Rusia, au cerut clarificări Comisiei Europene (CE).

Gigantul italian energetic ENI a anunţat marţi că a decis să deschidă un cont în euro şi unul în ruble la Gazprombank.

În schmb, Gasum, întreprinderea însărcinată cu importul de gaze naturale în Finlanda, a anunţat tot marţi că refuză să plătească Gazprom Export în ruble şi că se aşteaptă la o întrerupere a aprovizionării cu gaze naturale ruseşti. Altor ţări – ca Polonia sau Bulgaria -, care au refuzat să plătească în ruble, cu scopul de a nu susţine economia rusă pe timpul invaziei Ucrainei, Gazprom le-a tăiat aprovizionarea cu gaze naturale. UE este principalul client al Rusiei şi caută, de la lansarea invaziei ruse a Ucrainei, să nu mai fie dependentă de hidrocarburi ruseşti.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *