Rusia trimite al șaptelea convoi „umanitar” în Donbas

“Rușii au demarat deja procedurile de înregistrare a convoiului umanitar, deja al șaptelea la număr. Acesta urmează să ajungă în Donbas”, se arată în anunț.
Potrivit pravda.com.ua, din data de 23 august până pe 4 noiembrie șase coloane au adus în Donețk și Lugansk peste 8 mii de tone de ajutor umanitar: produse alimentare, medicamente, haine, combustibil, matereale de construcții și alte elemente de prim-ajutor.
Cel de-al 4-lea convoi umanitar trimis de Rusia, în octombrie, în sprijinul populației din regiunile Donețk și Lugansk (estul Ucrainei) a ajuns în Rostov, regiune rusă situată la frontiera cu Ucraina. Până în data de 30 octombrie, Moscova ar fi transportat împreună cu produsele alimentare și soldați ai armatei regulate, pentru a le veni în ajutor insurgenților proruși care controlează o parte din zona minieră Donbas, relatează joi media ucrainene, între care postul de televiziune TSN și Gazeta.ua.
sursa: pravda.com.ua