Rușii ne pregătesc provocări de 9 mai
Din surse sigure, știu că rușii pregătesc provocări și în Moldova, după modelul celor din Ucraina de Est, și anume, Tuleanțev, a primit, zilele trecute, ordin de la Moscova ca să adune câte o grupă de tineri, cu viziuni fanatice pro-rusești, din fiecare raion din republică. Totul pentru a distabiliza și mai mult situația în țară. Și dacă referendumul din Găgăuzia, care de fapt a fost o provocare ordinară din partea Moscovei, nu și-a atins scopul principal, uite că o provocare soldată cu victime, o să-și facă efectul.
Provocarea propriu-zisă se pregătește anume pentru data de 9 mai, asta după ce Rogozin a observat anul trecut că 9 mai e o zi extrem de sensibilă pentru moldoveni, o zi care dezbină puternic societate, numai bună pentru provocări. Din ce am auzit, grupurile pe care le adună acum Tuleanțev, vor trebui să atace poliția care va supraveghea ordinea publică la evenimentul care va avea loc în PMAN, pe 9 mai. Cred că iarăși va veni cineva de talia lui Kobzon și Leșcenco pentru a strânge cât mai mulți etnici ruși într-un singur loc. Contingentul care va stârni incidente va fi aproape identic cu cel prezent la Bălți, în august 2012, când au avut loc ciocniri între etnicii ruși și românii veniți să organizeze un marș prin Bălți. Oamenii lui Tuleanțev (aici intră și cei din Partidul Patrioții Moldovei, condus de Mihail Garbuz), băieții lui Formuzal, băieții din Tiraspol și Tighina (aceștia nu au lipsit de la nicio provocare anti Republica Moldova, din ultimii ani) și deja diferiți tineri entuziaști, prostiți cu ideea că li se fură limba și identitatea rusă. Cum credeți, cine și de ce sponsorizează 4 cluburi de box și arte marțiale la Bălți și Comrat?!
În fine, vă dați seama, cum și ce ar zice Kremlinul și mass media rusească, dacă pe 9 mai, la Chișinău, măcar unul dintre etnicii ruși ar primi un baston polițienesc pe spate?! Ar face spume la gură. Nu știu și nu cred că ar băga și la noi armata, dar știu că la fel ca mine nici ucrainenii nu credeau.
Poate dacă am avea un Serviciu de Informații și Securitate care funcționează așa cum trebuie, informația aceasta ar apărea în vreun comunicat de-al lor, însă na, la noi ca în filmele americane, poliția ajunge când deja totul s-a terminat.
Trăim în Moldova, iar asta ne ocupă tot timpul.
Sursa: Dragoș Galbur
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!