CSI / Rusia

Rușii s-au săturat de vodcă și cer guvernului să le importe băuturi alcoolice din Occident

Asociația Companiilor de Comerț cu Amănuntul din Rusia a trimis o solicitare oficială către guvernul lui Putin prin care dorește să obțină dreptul la importul de băuturi alcoolice vizate de sancțiunile impuse de Occident. Mai exact, aceștia doresc introducerea mai multor mărci internaționale ale celor mai mari producători de spirtoase și bere din lume pe așa numita listă a „importului paralel”, instrument folosit de executivul de la Moscova pentru a permite importul bunurilor interzise în urma sancțiunilor. 

Astfel, cererea a fost trimisă direct către vicepremierul rus, Dimitri Grigorenko, conform publicației de opoziție, Meduza. Printre motivele invocate de asociație se numără scăderea dramatică a stocurilor existente, după ce acestea n-au mai fost suplimentate ca urmare a sancțiunilor.

Riscul cel mai mare pe care-l evidențiază asociația din Rusia este lipsa stocurilor pentru sezonul de iarnă și, spun ei, există „pericolul” ca rușii să nu aibă suficient alcool pentru sărbătorile de iarnă.

Lista băuturilor la care poftesc rușii este una extrem de consistentă și include toate tipurile de licori a lui Bacchus, de la Moet, până la Heineken. Își mai doresc și Veuve Clicqout, Finlandia, Baileys, Johnnie Walker, Jack Daniel’s, Hennessy, Olmeca, Jagermeister, Captain Morgan și beri ca Boddingtons, Miller, Carlsmerg, Guinnes, Crimbergen, Budweiser și multe altele.

După ce Rusia a început război împotriva Ucrainei, marea parte a producătorilor occidentali au plecat din Rusia, iar sancțiunile au dus la dispariția de pe piață a mii de branduri, de la automobile, până la haine și băuturi.

Din datele asociației, companiile plecate din Rusia asigurau 66% din importurile de whisky, peste 63% din cele de rom, 82% din cele de cognac. Tot din datele asociației, după impunerea sancțiunilor, importurile de spirtoase au scăzut cu 32,65 milioane de litri.

Ce este „importul paralel” și cum încearcă Rusia să ocolească sancțiunile cu ajutorul „comerțului gri”?

Imediat după invazia pornită pe 24 februarie, mii de companii au decis să părăsească piața rusă, lăsând fabricile și consumatorii finali fără produse esențiale. Chiar dacă Putin și guvernul său au declarat în nenumărate rânduri că nu sunt afectați de sancțiunile occidentale, realitatea și acțiunile guvernului, contrazic dramatic discursul de propagandă.

Premierul rus, Mișustin, a dat un ordin, încă de la sfârșitul lunii martie, aprobat și de Duma de Stat, prin care legalizează importul paralel și comerțul gri. Ministerul de resort din Rusia a elaborat o listă bine structurată cu produse care pot fi importate, prin intermediari, fără a respecta drepturile de proprietate intelectuală, aducând astfel pe piața din Rusia produse care au fost interzise de sancțiuni.

Prin legea care sfidează normele și cutumele internaționale, rușii se pot bucura, în continuare de avantajele „vestului decadent” (n.red. sintagmă folosită de către propaganda rusă când vorbește despre țările din Occident). Atunci, premierul rus își argumenta decizia prin: „Necesitatea de a satisface nevoile consumatorului rus”, proces profund perturbat de: „Acțiunile politicienilor din țările neprietenoase”.

După ce legea a intrat în vigoare, companiile desemnate de guvern, pot cumpără și importa produse din țările „prietene”, alese și ele de guvern, sfidând astfel sancțiunile. În mod tradițional, companiile din Rusia cumpără produse în cantități mici, fără a cere acordul producătorilor de a le comercializa și le introduce pe piața proprie.

Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *