Ruşinea de a fi român

Mai ales în ceea ce priveşte numărul cetăţenilor maghiari care şi-au declarat originea etnică română. Dacă în anul 2001 s-au declarat români doar 7.995 de persoane (iar 8.482 au declarat că limba lor maternă este limba română), în anul 2011 numărul acesta a crescut de trei ori, ajungând la 26.345. Iar cazul românilor din Ungaria nu este unic, toate minorităţile naţionale din această ţară au cunoscut creşteri surprinzătoare şi semnificative: germanii au crescut de la 120.344 la 185.696, numărul romilor a crescut de la 205.720 la 315.583. Câteva concluzii sunt evidente: în primul rând, minorităţile naţionale din Ungaria se feresc să îşi asume identitatea etnică. În al doilea rând, pe măsură ce drepturi fundamentale garantate de Uniunea Europeană (cum ar fi libertatea de circulaţie şi libertatea de exprimare) sunt percepute a fi din ce în ce mai stabile, consecinţa este o creştere a numărului celor care îşi declară adevărata identitate naţională. Să mai privim o dată evoluţia numărului românilor din Ungaria de-a lungul timpului: în 1949 – 14.713 români, 1960 – 15.787 români, 1970 – 12,624 români, 1980 – 8,874 români, 1990 – 10.740 români, 2001 – 7.995 români, 2011 – 26.345 români. Variaţiile numărului celor care s-au declarat români în Ungaria nu pot fi explicate prin războaie sau catastrofe, ci exclusiv prin politicile de protecţie sau lipsa protecţiei minorităţilor naţionale din această ţară.

Pe undeva există o „ruşine” de a te declara român, un fenomen de dată oarecum recentă la scara istoriei. Istoricul american Larry Watts explică în cărţile sale că în perioada sovietică România a fost supusă unui adevărat baraj de propagandă neagră din chiar partea presupuşilor săi aliaţi din Pactul de la Varşovia. În doar câteva zeci de ani, românii au devenit oile negre ale Estului Europei, iar mai nou, această moştenire otrăvită este cât se poate de vizibilă în propaganda neagră la adresa românilor dusă la nivelul întregului continent. Singura soluţie pare să fie răbdarea şi stabilitatea, chiar dacă sunt bombardaţi cu acuzaţii false, românii îşi recunosc originea până la urmă dacă au spaţiu să respire.

Tot Larry Watts povesteşte o istorie amuzantă cu privire la românii din Ungaria (în recentul său volum „Cei dintâi vor fi cei din urmă”). În vara anului 1989, oficiali de la Budapesta au acuzat România că manifestă pretenţii teritoriale asupra Ungariei. Anul 1989 a fost unul în care acuzaţiile maghiare la adresa României au curs valuri: Nicolae Ceauşescu pregătea o bombă nucleară cu care vroia să atace Ungaria, armata română se pregătea de invazie, minoritatea maghiară din Transilvania era supusă unui adevărat genocid. Acuzaţia că România are pretenţii teritoriale faţă de Ungaria venea ca o bomboană pe colivă în acest context. Analiştii de la Europa Liberă au căutat sursa acestei acuzaţii şi au descoperit-o într-un articol publicat într-o revistă militară de la Bucureşti în care era citat un ziarist american din perioada interbelică: acesta spunea că după Tratatul de la Trianon au rămas 160.000 de etnici români. Pentru oficialii comunişti de la Budapesta, citarea cifrei de 160.000 de români în Ungaria echivala cu emiterea unor pretenţii teritoriale. Dacă mai avem răbdare câteva recensăminte s-ar putea să ne întoarcem în Ungaria la acest număr de români.