S-a aflat cine este bărbatul care a murit în penitenciar după ce și-a primit sentința. Care a fost cauza decesului

Bătrânul a fost încătușat la 7 iunie, 2018, în sala de judecată, după ce Judecătoria Căușeni l-a condamnat la 11 ani cu executare pentru omor calificat. În perioada anchetei, Mihalache s-a aflat sub control judiciar.
La ora 16:00, gardienii i-au înmânat lui Mihalache sentința motivată, în limba rusă, iar la 16:30 condamnatul a decedat. Colegii de celulă au alertat gardienii când au văzut că bătrânului i s-a făcut rău, a fost chemată ambulanța, dar când medicii au ajuns la fața locului, bărbatul nu mai respira.
Trofim Mihalache a fost găsit vinovat pentru că l-a omorât cu cruzime pe vecinul său, cu care consumase alcool. Colegii de celulă susțin că în perioada cât s-a aflat în detenție, bătrânul nu sesiza gravitatea situației, era sigur că va fi eliberat în timpul apropiat și pleda nevinovat. Mihalache susținea că a adormit după ce a consumat alcool, iar când s-a trezit, l-a găsit pe vecin într-o baltă de sânge. Mihalache era convins că crima a fost comisă de către cineva din apropiații victimei.
Deținutul stătea cu alte 8 persoane într-o celulă din Penitenciarul nr.13, cu suprafața de cel mult 10 metri pătrați. Deținuții din această închisoare susțin că pe timp de vară se sufocă, deoarece lipsește sistemul de ventilare, iar aerul aproape că nu pătrunde prin ferestrele mici, acoperite cu gratii și jaluzele din metal.
Decizia de condamnare a fost luată de judecătoarea Maria Tertea, supranumită „judecătoarea lui Nogai”, despre care CrimeMoldova a scris că a luat mai multe credite, fără a avea venituri să le acopere. Tertea a fost cercetată de către Procuratura Anticorupție pentru fals în Declarația de avere. Ulterior, procurorii au emis o ordonanță de încetare a urmăririi penale.
În martie 2018, magistrata a fost transferată la Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani. Aceasta însă mai continua să activeze la Căușeni, pentru a finaliza dosarele pe care le are în gestiune.
Sursa: crimemoldova.com