Actualitate

S-au împlinit 15 ani de la inaugurarea Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca. În apropiere se va ridica și prima mănăstire din Episcopia Basarabiei de Sud – CUM PUTEȚI AJUTA

Pe 1 iunie 2021 s-au împlinit 15 ani de la inaugurarea Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca, situat în raionul Cantemir din Basarabia, la 3-5 km de linia Prutului. Acesta are nouă gropi comune și 142 de cruci de căpătâi.

Acolo sunt înhumați peste o mie de eroi români, căzuți în luptele din iunie-iulie 1941 de pe linia Prutului, pentru redobândirea Nordului Bucovinei și a Basarabiei, rupte de URSS din trupul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit InfoPrut.ro.

În perioada 22 iunie-19 iulie 1941, dar mai ales începând din 4 iulie 1941, în condițiile în care pierderile înregistrate în luptele de la capul de pod de la Țiganca erau din ce în ce mai mari, Armata Română a fost nevoită să constituie „din mers” cimitire de campanie, cel mai adesea în interiorul sau în apropierea cimitirelor parohiale din localități.

Un astfel de cimitir de campanie a fost înființat, în timpul luptelor, la marginea de nord a localității Țiganca, în care au fost înhumați militarii căzuți pentru cucerirea Dealului Epureni și a altor obiective importante din zonă. Până la încheierea luptelor de la capul de pod de la Țiganca, aici au fost înhumați peste 300 de militari, iar în următorii ani au fost aduși încă de două ori pe atâția, transmite Agerpres.

Astfel, în luna iulie a anului 1943 numărul militarilor înhumați ajunsese la 1.020. În vara anului 1944, când rușii au avansat la vest de Prut, a început demolarea tuturor cimitirelor și însemnelor comemorative de război, amenajate în întregul spațiu în care Armata Română a luptat în timpul Campaniei din Est, dar mai cu seamă în Basarabia, Transnistria și Nordul Bucovinei.

În anul 2005, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, instituție a statului român, a început lucrările de restaurare a Cimitirului de Onoare Românesc de la Țiganca, acesta fiind reinaugurat la 1 iunie 2006 în prezența Regelui Mihai I al României.

După cum ActiveNews a informat anterior, tot pe Dealul Țiganca se va ridica prima mănăstire din Episcopia Basarabiei de Sud. Întrucât autoritățile din așa-zisa republică Moldova sunt cel mai adesea defavorabile demersurilor identitare românești, în timp ce autoritățile statului român sunt nepăsătoare sau se dezic „europenește” de orice legătură cu națiunea și cu credința, este nevoie pentru ridicarea acestui edificiu de contribuția oricărui suflet de român creștin.

Sunteți rugați să contribuiți cu o donație în următoarele conturi:

Cont RON (Cod IBAN) – MD59AG000000022514123507

Cont MDL (Cod IBAN) – MD16AG000000022514123505

deschise la BC Moldova Agroindbank S.A., sucursala Cantemir, cod AGRNMD2X712.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *