– Un critic academician spunea despre dumneavoastră că „…adăpostiţi oarecum o taină şi trăiţi într-o aşteptare”. Dacă nu sunt prea indiscret, aţi putea dezvălui enigma acestei informaţii?
– Nu-mi dau seama ce „taine” sau „enigme” aş putea nutri în sinea-mi. Poate dacă ar fi vorba de un „vis (al meu) neîmplinit: să ajungem, cu toţii, să ne vedem Ţara… reîntregită şi, astfel, să putem „repara”, „şterge” (de pe obrazul naţiunii) dovezile de… laşitate epocală, a unor adevăraţi… epigoni ai celor ce-au făurit Unirea din 1918 (ca apoi, majoritatea din aceştia, să fie sacrificaţi, chiar în perioada interbelică, precum şi în cea postbelică, de o parte şi de cealaltă a Prutului, la Chişinău, ca şi la Bucureşti), iar noi, urmaşii nedemni ai buneilor şi străbuneilor noştri patrioţi, să-i trădăm, pentru a ne juca „de-a stătuleţe… româneşti”, cu guvern, parlament, ministere şi miniştri, deputaţi bine plătiţi şi întreţinuţi (ca nişte tăuni, în prizăritele şi sărăcăcioasele noastre prisăci…), independente, exact aşa cum se procedează în Transnistria… înstrăinată.
– Să schimbăm un piculeţ vectorul dialogului nostru. Ce părere aveţi despre noţiunea de generaţie în literatură?
– Generaţiile literare, ca fenomene sau organisme, constituite în mod consecvent, solidar, de-a lungul a 15-20 de ani, au dreptul, desigur, şi la existenţă, la un nume al lor: şaizecişti, optzecişti ş.a.m.d. Mai complicate sunt, însă, lucrurile, când încercăm să-i „poreclim” pe semenii-contemporani de ai noştri… douămiişti… Uităm, totuşi, de faptul că în secolul XIX, bunăoară, de asemenea s-au perindat… generaţiile de scriitori din anii 20-30; 40-60, „paşoptişti” etc.
– Îmi amintesc că v-am auzit, nu o singură dată!, rostindu-vă despre egoismul scriitoricesc! Descifraţi-ne semnificaţia acestei sintagme, vă rog…
– …Mai grav ar fi să ne lăsăm… deranjaţi nu de simplul (?) egoism al cutărui sau cutărui autor (indiferent de generaţia de care ar ţine, ca să nu spunem… greşit: aparţine!), ci de egolatria unora… Important e ca şi un termen, şi celălalt, conţinând şi niţel egocentrism, să nu se învârtă doar în jurul „eu”-lui personal şi „închis în sine…”
– Şi o întrebare cam indiscretă pentru un istoric literar discret cum e Pavel Balmuş: ce anume doriţi şi aţi fi dorit să scrieţi şi simţiţi că nu vă reuşeşte?
– De ani de zile, frământ şi lucrez la elaborarea unor proiecte mai vechi (deja): o monografie „Alexandru Hâjdău” (inclusiv întru… demitizarea şi… decameleonizarea numelui „B. P. Hasdeu”!); o carte cu titlul „Iniţiere întru Kantemirologie” (un fel de „Introducere în Opera…” , carte comandată din partea unei edituri bucureştene. Aş fi dorit, de asemenea, dacă dispuneam de timp (care nu ne ajunge mereu!), să întocmesc o cărţulie meritată (şi aşteptată, consider, de mult), „Leonida Lari”, precum şi un eseu de proporţii, consacrat unui… spiritual „tandem” de scriitori „Arcadie Suceveanu / Ion Hadârcă”, dacă-i posibil şi admisibil un atare… paralelism…
