Consider că soluţia corectă ar fi ca suma alocată să fie repartizată în părţi egale tuturor năpăstuiţilor, altfel beneficiari vor deveni doar isteţii, băgăreţii care îşi rup coatele pentru a se căpătui cu nişte sute de mii, în timp ce moş Trofim, care căra apă cu sacaua la fermă pe un ger de îngheţa scuipatul, iar mătuşa Ilinca, îngrijitoare la aceeaşi fermă, aşteaptă milă de-o jumătate de veac…
Era normal ca Guvernul R. Moldova, din numele nostru, al celor ce am muncit ani în şir în mine, la tăiat pădure, în colhozuri şi sovhozuri din Rusia sau Kazahstan, să intervină ca foştii deportaţi să primească un adaos la pensie pentru anii de muncă prestaţi acolo, conform legislaţiei acestor ţări.
Constantin Bobeică,
fost deportat politic în 1949
P.S. Cu dragă inimă m-aş asocia mulţumirilor Valentinei Sturza, care ne reprezintă interesele, exprimate într-o recentă emisiune la „Vocea Basarabiei”, în legătură cu pomenita informaţie, dacă din sumele respective ne-ar reveni ceva şi nouă, cei care nu ştim a fi şmecheri, isteţi şi băgăreţi. Că nu am rămas noi chiar atât de mulţi. Dintre condrenceni deportaţi la 1949, am rămas doar trei: Ana Bordeianu (Străşeni), Petre Murzacov (Chişinău) şi subsemnatul (Codreanca). Cred că cineva din conducerea republicii ne va susţine şi pe noi – neisprăviţii…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
