Să nu-l pierdem pe celălalt Grigore Vieru

Este adevărat, dar cu următoarea precizare obligatorie: pe Vieru îl dau uitării falșii amici și dușmanii deschiși, dintotdeauna, care, atunci când poetul era viu și în culmea gloriei, se dădeau drept prieteni și admiratori ai operei sale. Atunci, aflarea în preajma poetului făcea bine la imagine. Funcționa perfect binecunoscutul mecanism al transferului de imagine – apariția alături de Vieru în public, la vreun concert sau la ecranul televizorului, oferea șansa de a „rupe” ceva din gloria, cumsecădenia și valoarea morală a poetului. Generos, Vieru, le oferea acestora șansa să intre și ei în istorie… 

Într-o măsură… fără măsură au profitat de Vieru politicienii. Conștienți că Vieru aduce voturi, politicienii l-au vânat și au exploatat cu nerușinare numele și imaginea poetului. Mulți s-au cățărat sus călcând, sprijinindu-se de umerii fragili ai poetului. La un moment dat, chiar și comuniștii au încercat să se înfrupte din „mana electorală” a lui Vieru.

…Cititorul cred că își mai amintește de campania murdară de corupere morală a poetului pusă la cale de V. Voronin în 2005 cu ocazia jubileului de 70 de ani. Puțini știu prin ce momente de sfâșiere a trecut atunci Vieru. Regimul i-a organizat o omagiere la nivel național, iar Voronin, în cuvântul său de salut (scris de consilierul său cu misiuni speciale, S. Mocanu, actualul luptător cu mafia), a declarat, pe silabe, ca în poezia omonimă a lui Vieru: SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST! Ce fel de naționalist a fost și este Voronin, știm cu toții. Tot la inițiativa lui Voronin, într-o altă campanie de discreditare și corupere morală a lui Vieru, s-a făcut încercarea de a-l determina să scrie textul unui nou imn al R. Moldova, în locul celui actual care are la bază poezia lui Mateevici „Limba noastră”, cel mai inspirat imn închinat limbii române.

…Distinsa doamnă Raisa Vieru, soţia poetului Grigore Vieru, declara acum un an în TIMPUL: „Şi acum şacalii luptă cu Grigore Vieru”. Tot acum un an, aduceam în sprijinul afirmației doamnei Vieru următoarele „meditații” ale unui jurnaliuga (așa îi numește el pe colegii săi de breaslă) de la o imundă revistuță antiromânească pentru „domnii țărani”: R. Moldova nu are elite intelectuale, iar cele care există… „poartă ciorapi albi peste picioarele cu tălpi înnămolite de gunoi de grajd secular”. Semnul distinctiv prin care îi poţi identifica pe aceşti intelectuali români (…plini de baligă!), ne sugerează jurnaliuga săptămânală, este următorul: „ei îl iubesc pe Grigore Vieru”. Așadar, dacă ţi-i drag Grigore Vieru, eşti „xenofob”, „naţionalist”, „incult” ş.a.m.d., de unde logic reiese că însuși Vieru e purtătorul acestor „calități”.

Adevărul este că pe Gr. Vieru nu l-au iubit ieri, nu-l iubesc nici azi și ar face totul ca peste numele lui să cadă o piatră grea a uitării toți antiromânii, debutanți sau veterani, indiferent de originea lor etnică, limbă, religie și opțiuni politice. Și dacă am ajuns la opțiuni politice, vreau să subliniez un lucru: mulți admiratori sinceri ai lui Vieru văd în el doar un mare liric, „cântăreț al mamei și al iubirii”. Astfel, inconștient, este „îngropată” opera politică a lui Vieru. Există pe această linie de sens similitudini evidente între destinele postume ale lui Vieru și Eminescu. Mulți au dorit ca Eminescu să rămână pentru posteritate doar un poet al „iubirii nefericite” și al „somnoroaselor păsărele”, pentru a nu se vorbi despre excepționala lui publicistică politică. La fel se întâmplă și în cazul lui Vieru care are o publicistică politică cum nu s-a mai scris în literatura română de la Eminescu încoace.

A deranjat publicistica lui Eminescu, a deranjat și deranjează publicistica lui Vieru. S-au scurs peste o sută de ani de la moartea lui Eminescu, iar publicistica lui rămâne actuală, dar necunoscută publicului larg. La fel se întâmplă și cu publicistica politică a lui Vieru. Primul pas spre valorificarea ei este editarea unui volum în care să fie incluse cele mai importante articole și poezii ale bărbatului luptător Grigore Vieru.

Este vital important ca în mersul nostru voinicesc spre Europa să nu-l pierdem pe drum pe cel mai bărbat publicist al literaturii române din Basarabia postbelică, Grigore Vieru.