Sărăcia și rolul ajutorului social la moldoveni
Alții, însă, sunt constrânși să îndure sărăcia de aici, pentru că au copii care trebuie crescuți și educați. Și mai este o categorie de oameni – neputincioșii, invalizii, bătrânii sau bolnavii, care nu au destule forțe să părăsească țara. Un exemplu reprezentativ este satul Telița, din raionul Anenii Noi. O localitate care-și pierde oamenii de la o zi la alta, din cauza migrației, și care rămâne doar cu cei care nu trăiesc, dar supraviețuiesc…
La circa 60 km de Chișinău, într-o zonă pitorească, la o aruncătură de băț de râul Nistru, se află satul Telița. La prima vedere, localitatea a rămas neschimbată încă din timpurile sovietice, cu multe case vechi și drumuri proaste, deși, potrivit spuselor reprezentanților primăriei, câteva clădiri au fost reparate recent. Oficial, aici ar trebui să locuiască 1260 de oameni, însă doar după o raită prin localitate se observă cu ochiul liber că multe case sunt părăsite, iar altele au lacătul la ușă. Claudia Chicot, secretara din sat, spune că mulți locuitori au plecat în lume să-și caute o viață mai bună. Totodată, ea evidențiază că dacă unii revin după o anumită perioadă de timp, alții rămân în străinătate pentru totdeauna.
50 de locuri de muncă pentru câteva sute de oameni
Conform documentelor de la primărie, în Telița practic nu sunt locuri de muncă. La gimnaziu lucrează 30 de oameni, la grădiniță – nouă, în incinta centrului medical muncesc trei oameni, iar Căminul cultural și biblioteca publică au câte doi angajați.
Prin urmare, în sat au posibilitatea să se angajeze în jur de 50 de oameni. Ceilalți se descurcă care și cum pot. Unii primesc ajutor social, alții cresc bovine și vând lapte și brânză în centrul raional sau în capitală, iar ceilalți lucrează cu ziua prin sat sau prin localitățile din apropiere.
Este bolnavă și trăiește din ajutorul social
Pe Claudia Nicipurencu am găsit-o într-o casă simplă, amplasată în centrul satului Telița. Ea are trei copii. Doi băieți sunt la muncă în Rusia, iar fiica învață la gimnaziul din localitate. Femeia povestește că, acum o lună, a suferit o operație de extirpare a unui sân, din motiv că, anterior, medicii au anunțat-o că este bolnavă de cancer. Deși se simte mai bine, spune că îi este foarte greu, deoarece feciorii nu o pot sprijini, iar ajutorul social pe care îl primește abia îi ajunge pentru mâncare.
Claudia Nicipurencu din satul Telița, Anenii Noi
„Când nu eram bolnavă, aveam pe lângă casă multe păsări și animale, însă acum am rămas cu zece rățuște pe care le-am cumpărat zilele trecute. Până înainte de Paști, timp de un an, am primit câte o mie de lei ajutor social de la stat în fiecare lună. Acum primesc doar pensia de invaliditate de 560 de lei lunar”, mărturisește Claudia Nicipurencu.
Femeia își dorește să fie sănătoasă, iar toate celelalte, spune ea, se vor rezolva cu trecerea timpului.
Lucrează cu ziua ca să-și hrănească copiii
O altă femeie care primește ajutor social de la stat este Aurica Romanenco, din aceeași localitate. Ea are cinci copii, iar soțul a părăsit-o recent. Familia beneficiază de circa 1800 de lei lunar și aceasta pentru că un copil este invalid și nu au alte surse de venit.
Casa în care locuiește Aurica Romanenco împreună cu cei cinci copii ai săi
„Așteptăm să vină perioada prășitului, ca să putem lucra cu ziua prin sat și să mai facem niște bani. Pentru fiecare zi muncită la câmp, anul trecut primeam câte 120 de lei. Sperăm ca anul acesta să ne plătească tot atât. Copiii nu au posibilitatea să să-și continue studiile, pentru că nu ne permitem să acoperim cheltuielile”, menționează femeia de 41 de ani.
Ca să aibă ce mânca, membrii familiei Romanenco cresc păsări și animale.
Nu a fost niciodată la școală, pentru că suferă de un handicap
Din spusele Auricăi Romanenco, Malina, fiica ei cea mai mare, nu a fost niciodată la școală. Potrivit mamei, acest lucru nu a fost posibil, deoarece tânăra de 21 de ani are deficiențe de vorbire și auz. Chiar dacă acum câteva luni reprezentanți de la Ministerul Sănătății i-au promis familiei că vor încerca s-o ajute pe fată, nici până în ziua de astăzi aceștia n-au contribuit cu nimic.
Malina are 21 de ani și nu o fost niciodată la școală pentru că nu aude și nici nu vorbește
Contactat de TIMPUL, șeful centrului ORL Otorinolaringologie Sergiu Vetricean a declarat că, până în prezent, în R. Moldova s-au efectuat trei operații de implantare a unui aparat auditiv. „Pacienții operați au fost copii de 3-4 ani. Intervențiile au avut loc acum o lună și au decurs cu succes”, a subliniat specialistul.
Cât ține de cazul Malinei, șeful centrului ORL a menționat că tânăra ar trebui să meargă la o consultație la medic, unde se va stabili gravitatea bolii. „În general, asemenea operații se efectuează copiilor de până la 6-7 ani. Dacă sunt mai mari, atunci implantul ar putea să nu aibă efect”, a conchis medicul.
Cei trei copii au fost operați de un specialist din Austria. Asemenea operații sunt foarte scumpe, iar prețul unui aparat auditiv poate ajunge până la 20 de mii de euro.
NOTĂ: Cine poate obține ajutor social?
Puteți solicita ajutor social dacă faceți parte dintr-o familie cu șomeri sau salariați cu venituri mici, cu persoane cu dizabilități, dacă îngrijiți de un copil cu vârsta de până la trei ani sau de persoane de peste 75 de ani. Pe lângă cerere, documentele obligatorii sunt certificatul privind componența familiei și actele de identitate ale tuturor membrilor familiei. La solicitarea asistentului social, ar putea fi nevoie să prezentați și alte acte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!