Sărbătoare mare pe 8 decembrie: Sfântul Cuvios Patapie
Văzând încă de timpuriu deșertăciunea lumii a ales viață călugărească, nevoindu-se mulți ani în pustia Egiptului. Aici s-a închinat vieții monahale, urmând lui Hristos și petrecând întru toate nevoințele trupului și duhului spre curățirea de patimi a omului lăuntric. Auzind oamenii despre virtuțile Sfântului Patapie, au început să vină în număr mare la locul de nevoință al sfântului, spre a dobândi de la el ajutor și alinare vieții lor chinuite. Temându-se însă de laudă oamenilor și gândind că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul unei marii metropole decât în pustie, a mers la Constantinopol. Aici și-a ridicat o mică colibă în apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui și necunoscut de nimeni, el și-a continuat viață lui de nevoință sihăstrească că și când ar fi fost în pustie.
Insa lumina nu poate fi ascunsă sub obroc. A venit la Sfântul Patapie, purtat de rânduiala dumnezeiască, un copil orb din nastere. Sfântul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul și-a recăpătat vederea. Minunea această l-a făcut cunoscut și vestit pe Sfântul Patapie în tot Constantinopolul, iar oamenii au început din nou să-l caute în număr mare pe cuvios spre a dobândi vindecare, mângâiere, și povața. Sfântul Patapie l-a vindecat pe un înalt demnitar de idropică făcând semnul crucii asupra lui și ungindu-l cu untdelemn sfințit. Făcând cu mâna semnul crucii asupra unui tânăr, el a scos din el un diavol care îl chinuise vreme îndelungată. Multe alte minuni a săvârșit Sfântul Patapie, toate cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos, și prin semnul Sfintei Cruci.
Potrivit Tradiției, moaștele Sfântului Patapie au fost așezate într-o cripta, la o mănăstire, pentru a fi ferite de profanare. Cripta se află lângă un paraclis în care se oficiau slujbe în cinstea sfântului. În anul 1904, când s-a purces la lărgirea spațiului liturgic, s-au dărâmat pereții și s-au descoperit moaștele Sfântului Patapie.
Amintim că la Catedrala episcopală din Galați este prezența o rasă care a aparținut Sfântului Patapie.
Troparul Sfântului Cuvios Patapie
Glasul 8
Întru ține, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru această şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.
Condacul Sfântului Cuvios Patapie
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Biserica ta, sfinte, aflând-o popoarele locaş de sănătate duhovnicească, cu osârdie venind la ea cer că să ia vindecare de greşeli cu rugăciunile tale; că te-ai arătat ocrotitor tuturor celor ce sunt în nevoi, Sfinte Părinte Patapie, Preacuvioase.
Tot astăzi, facem pomenirea:
– Sfintilor Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor;
– Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului;
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!