Nici măcar nu știam cine și unde sunt EU. Conducătorii mei, ani de-a rândul, au avut grijă să ne despartă ca să nu ne cunoaștem. Căci asta ar fi însemnat să am libertate în gândire, experiență și un nivel calitativ al vieții, lucru care nu i-ar fi avantajat. Ei voiau un „EU” ușor de manipulat, introvertit, căruia să îi poți spune ce și cum să facă.
Însă, fie dorința noastră puternică de a ieși de sub „forțele roșii”, fie istoria a decis să ni se alăture, UE s-a apropiat, totuși, de frontiera ghimpată. Era anul 2007, anul în care țara mea vecină de peste Prut, România, a aderat la UE. Precum era firesc, dorința de a fi europeană s-a accelerat. Această apropiere mi-a dat speranțe că în curând voi face parte și EU din comunitatea egalității, diversității și a drepturilor respectate. Aveam o dorință îndrăzneață, pentru că UE nu mă cunoștea, nu avea încredere în mine. Mă vedea, și încă mă vede, sfâșiată de corupție și uitare de sine, după ce ani și ani am stat la cheremul Rusiei, neștiind în ce direcție merg.
UE mi-a dat, totuși, o șansă. Și a început să-i cucerească pe „domnitorii” mei după principiul „pașilor mărunți”. Dar nici UE nu se lasă ușor cucerită. UE vrea acțiuni, nu vorbe, condiții de viață mai bune, nu falsuri, fapte, nu declarații…
În pofida acestor greutăți, EU vreau în UE. Aleg UE, pentru că, în caz contrar, ar trebui să aleg Rusia. Și voi demonstra că și EU pot fi europeană, civilizată și demnă de a intra în această familie, cu toate oportunitățile și, deopotrivă, riscurile pe care le presupune… Și EU am bogății, poate nu naturale sau financiare, dar le am. Iar bogățiile mele sunt oamenii buni și calzi, pe care îi tot pierd prin țările UE, dar sper că, într-un final, îi voi motiva să se întoarcă acasă…
Cu mult curaj,
EU, Republica Moldova
