Actualitate

Se anunță schimburi ISTORICE între România și SUA

La întâlnire a participat şi ambasadorul României la Washington, George Maior.

”Alocând 2% din PIB pentru Apărare şi direcţionând mai bine de 40% din bugetul apărării pentru achiziţia de tehnologie militară de ultimă oră, relaţiile economice româno-americane traversează în anul 2017 cel mai important moment istoric, urmând să depăşească până la finalul acestui an 3 miliarde dolari schimburi comerciale. România este prima ţară din NATO care a respectat cerinţele preşedintelui Donald Trump, deschizând, astfel, o nouă colaborare pe termen lung cu industria militară din SUA, exemple concrete de colaborare fiind: achiziţia sistemului Patriot de 4 miliarde dolari, viitoarea achiziţie HIMARS de 1,25 miliarde dolari, colaborarea pe zona avioanelor F16, dar şi cooperările cu Bell Helicopter şi General Dynamics”, arată un comunicat emis luni de minister.

Ministrul Laufer a precizat că “suntem cea mai pro americană ţară din Uniunea Europeană şi susţinem leadearshipul şi importantă SUA în lume”.

De asemenea, Laufer a menţionat efectuarea de către România, săptămâna trecută, a primei plăti, în suma de 766 milioane dolari, pentru sistemul Patriot, urmând că până la finalul anului să mai fie efectuată o plata suplimentară de 144 milioane dolari.

“Am solicitat, în acest sens, secretarului Wilbur Ross să susţină România pentru a primi statutul de ‘dependable undertaking status’ ceea ce ne va permite un sistem de plăţi eşalonat în relaţia cu SUA, şi nu numai, oferind României un statut de partener foarte serios şi consecvent”, a declarat ministrul Ilan Laufer, potrivit News.ro.

În primele zece luni ale acestui an, exporturile companiilor americane au crescut cu 30%, iar schimburile comerciale, au urcat cu 17,5 % faţă de 2016 atingând 2,6 miliarde dolari.

Laufer spune că SUA se află pe locul 6, că mărime, în clasamentul investitorilor străini în România, cu un total investit de 8,4 miliarde dolari, având în vedere prezenţa a peste 3.500 de companii americane în România, iar SUA fiind ”cel mai mare investitor non EU în România”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *