Comentariu

Se cere un pas spre jertfire de sine…

Şi la ce am ajuns? La nimic. Am ascultat o discuţie la masa rotundă cu liderii AIE, la care fiecare dintre ei se îndreptăţea precum că eşecul referendumului nu este o pierdere. Pentru dânşii, acest rezultat negativ pare să fie o bucurie, deoarece, dintre acei care au votat, 80% au fost „pentru”. Puţin altfel s-au prezentat M. Ghimpu şi M. Lupu, recunoscând că au fost prea siguri de biruinţă şi, crezând sondajelor efectuate preventiv, au lăsat-o baltă, uitând că au în faţă un adversar destul de puternic, făţarnic şi mincinos, cu educaţie la şcoli comuniste.

Am ajuns la concluzia că unii lideri din AIE au dorit eşecul acestui referendum. De ce? Dacă referendumul era validat, preşedintele ţării avea să fie ales de către popor, dar nu fiecare era convins că va fi învingător în acele alegeri. Deci, cui îi convenea acest referendum? Nu trebuie să ne mirăm: ceea ce am semănat aceea culegem…

Cineva mai crede că lumea noastră e proastă. O fi un pic, că suntem crescuţi pe lângă oi, dar numai atât cât se permite. De fapt, omul nostru mai des o face pe prostul, pentru că lumea s-a deşteptat şi înţelege pericolul comunist. Pe mulţi i-au deşteptat evenimentele din aprilie 2009. Au crezut în „Sfânta Alianţă” – AIE. Dar din toate promisiunile ei câte au fost îndeplinite?

Electoratul a vrut să fie luate măsuri cu acei care poartă vina pentru tragediile din 7 aprilie 2009, să fie traşi la răspundere călăii care au maltratat copiii, să fie pedepsiţi acei care l-au ucis pe Boboc, să fie condamnat Partidul Comuniştilor… Dar am rămas la vorbe goale. Nu zic că AIE n-a activat deloc, a făcut multe lucruri bune, dar unii s-au dat la gard… Mă refer la sărbătorirea zilei de 9 mai la Moscova şi la decretul lui Mihaiu Ghimpu privind ocuparea forţată a Basarabiei în 1940. Dacă era discutat la timp în parlament raportul Comisiei de cercetare a crimelor regimului comunist, comuniştii nu mai erau astăzi o piedică. Cineva a fost cointeresat să rămână aşa, dar sigur că istoria îl va descoperi.

De ce n-au fost prezenţi la referendum majoritatea studenţilor? Ştiţi de ce? Fiindcă i-aţi minţit, i-aţi dus de nas… Mulţi studenţi n-au ieşit la referendum, printre care fiul meu, din cauză că n-au fost traşi la răspundere acei care i-au maltratat în plină stradă. Cum o să le recâştige încrederea până la următoarele alegeri actualii democraţi? Pentru mine, singurul care mi-a insuflat încredere este Mihai Ghimpu. Are şi el slăbiciunile şi greşelile sale, dar îl stimez pentru devotamentul şi dârzenia de care a dat dovadă prin decretele sale, chiar dacă unii îl iau peste picior că a decorat pe prea mulţi… Cei care nu-s de acord aşteaptă, probabil, decoraţiile lui Voronin, care-s pe drum, de la Moscova.
„Am fost chiar surprins că n-au survenit reacţii dure din partea Rusiei. Toate aceste scandaluri cu vinul şi fructele nu-s o reacţie politică. Eu mă întreb de ce nu există nici o reacţie politică serioasă din partea instituţiilor abilitate ale Rusiei”, zicea Vladimir Voronin în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de radio „Echo Moskvî”. „Să luăm drept exemplu ultima sărbătoare, Ziua Independenţei. Toate evenimentele de Ziua Independentei – şi concerte, şi restaurante, şi recepţii – au fost finanţate de Guvernul României”, a declarat liderul comuniştilor. „Deci, eu cred că autorităţile ruse, instituţiile guvernamentale ruseşti ar trebui să reacţioneze mai dur şi mai serios la aceste lucruri, să nu se rezulte totul la limitarea exporturilor de fructe şi vin”, insista el.

Sunt acestea nişte declaraţii ale unui bandit, care îndeamnă un stat străin să-şi intensifice teroarea asupra ţării sale. De fapt, el şi-a vândut ţara Kremlinului. Nu mai cunosc un asemenea trădător de ţară pe pământ. Voronin demult trebuia să fie judecat ca trădător de ţară, iar PCRM – interzis.

Desigur, oamenii vor alege parlamentul, vor alege, din toate relele, răul cel mai mic. Singura noastră speranţă este ca partidele AIE să meargă la alegeri într-un singur bloc. Astfel, mai putem spera la victorie, iar de nu – ne aşteaptă Noaptea Sf. Bartolomeu…

Apropo, ştiţi ce discuţii circulă printre studenţi? „Dacă vor câştiga alegerile anticipate comuniştii, plecăm din ţară…”, spun ei. Dar vezi că deja o jumătate din populaţia aptă de muncă este în străinătate. Iată de ce liderii liberali şi democraţi trebuie să se gândească la alegători, nu la propria persoană. Ei trebuie să facă un pas spre jertfire de sine, căci ţara este iarăşi în pericol.

 Iacob Cazacu-Istrati, Toronto, Canada 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *