Moldova

Ședința extraordinară, ratată. Lupu, Streleț și Ghimpu se întrec în acuzații

Sesiunea specială a parlamentului, planificată pentru ziua de ieri, 22 ianuarie, a fost închisă din lipsă de cvorum după ce fracțiunea PLDM nu s-a prezentat la ședință, iar PCRM a refuzat să participe.

Aceasta a fost cea mai scurtă ședință a legislativului din ultimii ani, fiind închisă la aproximativ un sfert de oră de la începere, după ce fracțiunea PCRM, care a solicitat, de altfel, convocarea ședinței, a refuzat să participe și a calificat-o drept ilegală. „Ședința este convocată în mod abuziv și grosolan cu încălcări vădite și nu vom participa la o ședință ilegală”, a anunțat deputatul PCRM Eduard Mușuc. La rândul său, președintele parlamentului, Marian Lupu, a replicat că „acțiunea de astăzi este un subiect bine regizat la nivelul unor fracțiuni” și, fiind prezenți doar 32 de deputați în sală, a declarat ședința închisă, din lipsă de cvorum în parlament.

După închiderea ședinței extraordinare a parlamentului unde urma să fie discutată demiterea preşedintelui parlamentului, Marian Lupu, liderii celor trei partide de guvernământ s-au întrecut în declarații și acuzații reciproce.

Mihai Ghimpu: „PLDM trebuia să fie în sala de ședințe a parlamentului”

Reglările de conturi sunt mai importante decât soarta cetățenilor RM. Ziua de astăzi arată că mai importante sunt ambițiile. PLDM trebuia să fie azi în sala, să demonstreze că sunt alături de Alianță și să nu facă jocul comuniștilor. Regretabil.

Valeriu Streleț: „Lupu vrea să provoace alegeri anticipate”

„Nu am putut presupune că o decizie cu caracter tehnic ar fi putut provoca atâtea învinuiri și presupuneri. Am examinat și am identificat unele carențe. A fost încălcat regulamentul parlamentului. Demersul care vine de la deputați se adresează Biroului Permanent și se discută. Biroul nu a fost convocat. În temeiul acestor constatări, noi am anunțat că nu putem participa. În plus, sunt obiecții și la termenul convocării. Reieșind din aceste constatări, am anunțat că nu participăm”, a menționat Valeriu Streleţ cu referire la declarațiile lui Marian Lupu privind faptul că PLDM ar avea un acord cu PCRM.

Acesta a mai declarat că „deputații PLDM nu au vrut să participe la un show de prost gust marca Plahotniuc – Lupu, iar PLDM urmează să vină cu o inițiativă legislativă, care va permite echivalarea condițiilor de demitere a președintelui parlamentului cu cea a vicepreședintelui legislativului”. Totodată, liderul fracțiunii PLDM a venit cu acuzații la adresa lui Plahotniuc și Lupu. „Lupu și Plahotniuc fac tot posibilul să distragă atenția publicului de la problemele reale cu care se confruntă societatea. Acuzațiile președintelui parlamentului sunt provocatoare. El dorește alegeri anticipate”, susține Streleț.

OPINIA EXPERTULUI

(realizat de Ion Macovei)

Interpretarea lui Filat este forțată

Vitalie Catană, expert în drept constituțional

Ședința a fost absolut legală. Am văzut interpretarea domnului Filat. Dânsul afirmă că noțiunea „în termen de trei zile” ar însemna „peste trei zile”. Orice jurist începător va explica că expresia „în termen de”, înseamnă „până la”. În cazul nostru, până la trei zile. Asta înseamnă că parlamentul se poate întruni în ziua imediat următoare după depunerea solicitării. Din acest motiv, interpretarea domnului Filat este absolut forțată și îmi exprim îndoiala că nu s-a găsit un jurist să-i explice lucrul acesta.

Comportamentul și atitudinea comuniștilor sunt, la fel, forțate. Regulamentul parlamentului prevede expres și limpede că vicepreședintele forului legislativ poate fi demis la propunerea președintelui parlamentului după consultarea fracțiunilor parlamentare. Nu există altă procedură. Dacă cineva vine și propune demiterea vicepreședintelui, proiectul se discută cu fracțiunile, și după asta președintele propune votul în parlament.

Nici cu Plahotniuc, nici cu Voronin


Anatol Țăranu, analist politic

Comuniștii au cerut această ședință extraordinară pentru a-l demite pe spicherul și vicespicherul parlamentului. În momentul în care au văzut că nu sunt suficiente forțe pe care ar putea să mizeze, din cauza lipsei fracțiunii PLDM, ei au înțeles că nu merită să continue jocul.
La rândul lor, deputații liberal-democrați înțelegeau foarte bine că, dacă vor veni în parlament, atunci vor trebui să se asocieze cu Plahotniuc sau să fie împreună cu comuniștii. Dacă spicherul Marian Lupu spune că PLDM face joc comun cu PCRM, logic era în acest caz ca PLDM să vină în parlament, să instituie cu comuniștii majoritatea voturilor în mod secret și să pună sub semnul întrebării supraviețuirea politică a lui Lupu. Dar din moment ce nu s-a procedat astfel, liberal-democrații practic au dejucat intenția comuniștilor. În acest caz, eu văd o încercare a PLDM-ului de a nu se asocia, în primul rând, cu comuniștii și, în al doilea rând, de a nu participa la o ședință a parlamentului care să se prefacă într-un vot de încredere pentru Plahotniuc, figura politică pe care PLDM-ul o contestă. Din acest motiv, a fost aleasă soluția boicotului ședinței parlamentare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *