CSI / Rusia

Șefa comunității de informații SUA: Putin ar putea folosi arme nucleare, dacă simte că regimul său este amenințat

Vladimir Putin ar putea vedea perspectiva înfrângerii în Ucraina ca pe o amenințare existențială pentru regimul său, iar aceasta l-ar putea împinge să folosească arma nucleară, a avertizat cel mai înalt oficial al serviciilor secrete americane, potrivit The Guardian.

Marți, șefa comunității de informații SUA, Avril Haines, a avertizat Congresul american despre amenințările la nivel mondial. În legătură cu Ucraina, Haines a spus că urmează un război lung, de uzură, care ar putea duce la o escaladare din partea lui Putin, inclusiv prin mobilizarea completă, impunerea legii marțiale și, dacă liderul rus va simți că pierde războiul și că îi este pusă în pericol funcția, ar putea recurge chiar la utilizarea armelor nucleare.

Această prognoză sumbră a venit într-o zi de lupte continue în estul și sudul Ucrainei unde rușii au lovit cu rachete Kinjal orașul-port Odesa.

De asemenea, Avril Haines a declarat în fața comisiei din Senat că Putin va continua să crească arsenalul nuclear al Rusiei, în încercarea de a descuraja SUA și aliații săi să sprijine suplimentar Ucraina. Schimbarea atenției către est și sud este cel mai probabil o tactică temporară, mai degrabă decât o renunțare permanentă la un război în restul Ucrainei, a spus ea.

Putin nu va folosi o armă nucleară până nu va vedea o amenințare existențială la adresa Rusiei sau a regimului său, a mai susținut Haines. Dar aceasta a adăugat că președintele rus ar putea vedea perspectiva înfrângerii în Ucraina ca fiind o astfel de amenințare.

„Credem că [percepția lui Putin despre o amenințare existențială] ar putea fi situația în care percepe că pierde războiul din Ucraina și că NATO, de fapt, fie intervine, fie este pe cale să intervină”, a declarat Haines.

Ea a mai adăugat că în acest caz ar exista probabil un avertisment că utilizarea unor arme nucleare este iminentă.

„Sunt o mulțime de lucruri pe care le-ar face în contextul escaladării înainte de a ajunge la arme nucleare”, a spus Haines.

Eventualele semne că ar urma să folosească arme nucleare ar putea include un alt exercițiu nuclear la scară largă care implică dispersarea substanțială a rachetelor intercontinentale, a bombardierelor și a submarinelor strategice.

Care sunt planurile lui Putin în Ucraina: Donbas, Herson și eventual Transnistria

Evaluarea pe care șefii serviciilor de informații americane le-au făcut-o senatorilor a sugerat că Ucraina se confruntă cu perspectiva unui război de uzură. Ei au spus că Putin intenționează să cucerească regiunile Lugansk și Donețk plus o zonă tampon în jurul lor, pentru a asigura un pod terestru către Crimeea. Putin a vrut să dețină controlul regiunii Herson, la nord de Crimeea, pentru a asigura alimentarea cu apă a peninsulei.

Totuși, ambițiile sale nu s-au oprit aici. Haines a spus că există „indicii” că Putin dorește să extindă podul de uscat până în Transnistria, regiunea Moldovei ocupată de Moscova, controlând astfel toată coasta Mării Negre a Ucrainei.

Însă, Haines a spus că Putin se va confrunta cu o sarcină dificilă și că extinderea podului de uscat până în Transnistria, inclusiv capturarea Odesei, nu va fi posibilă fără o mobilizare completă. Ea a adăugat că capturarea Donbasului plus o zonă tampon este puțin probabilă în următoarele câteva săptămâni.

Șeful Agenției de Informații pentru Apărare, generalul Scott Berrier, a spus că SUA cred că între opt și 10 generali ruși au fost uciși până acum în conflict.

La fel ca Haines, Berrier a prezis un impas, niciuna dintre părți nu a reușit să realizeze evoluții importante. Dar o decizie a lui Putin de a ordona o mobilizare completă în Rusia, introdusă printr-o declarație oficială de război, ar putea schimba echilibrul militar.

„Dacă va declara mobilizare și declară război, asta va aduce mii de soldați la luptă”, a spus Berrier. 

În ciuda tuturor eșecurilor, Haines a spus că Putin este probabil convins că Rusia a avut în cele din urmă rezultate mai bune decât Ucraina și aliații săi.

„Probabil se bazează pe hotărârea SUA și a UE de a slăbi economia Rusiei, pe măsură ce penuria alimentelor, inflația și prețurile la energie se înrăutățesc”, a spus ea.

Război de uzură în Ucraina

Având în vedere convingerea lui Putin că ar putea câștiga războiul în cele din urmă și faptul că Ucraina nu a dat semne de a ceda, Haines a spus că agențiile de informații americane „nu văd o cale de negociere viabilă, cel puțin pe termen scurt”.

Între timp, pe măsură ce războiul de uzură va continua, este posibil ca conflictul să urmeze „o traiectorie mai imprevizibilă și cu potențial de escaladare”.

„Tendința actuală crește probabilitatea ca președintele Putin să apeleze la mijloace mai drastice, inclusiv impunerea legii marțiale, reorientarea producției industriale sau acțiuni militare cu potențial de escaladare pentru a elibera resursele necesare pentru a-și atinge obiectivele pe măsură ce conflictul se prelungește sau dacă el percepe că Rusia pierde în Ucraina”, a declarat Haines.

Sursa: Digi24.ro


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *