Seism puternic în Taiwan: cel puțin cinci morți și peste 300 de răniți
Echipele de salvare continuă căutările eventualilor supraviețuitori printre dărâmăturile unui imobil de 16 etaje, care s-a prăbuși în urma cutremurului.
Puternicul seism a lovit sudul insulei sâmbătă, în jurul orei locale 04:00 (20:00 GMT vineri), provocând, potrivit unor responsabili, prăbușirea a patru imobile în orașul Tainan.
Un bebeluș de 10 zile și un bărbat de 40 de ani au fost descoperiți fără suflare printre dărâmăturile blocului turn cu 16 etaje, au indicat responsabili ai pompierilor. O femeie a murit după ce a fost lovită de o cisternă cu apă, au mai adăugat aceștia. Nicio precizare nu a fost făcută cu privire la celelalte două victime.
Echipele de salvare s-au concentrat sâmbătă dimineață în zona din jurul clădirii turn, unde mai multe zeci de oameni sunt prinși sub dărâmături, așteptând ajutor.
Mai mult de 200 de locatari ai imobilului au fost salvați în cursul dimineții de sâmbătă, dintre care 40 au fost spitalizați.
"Numărul exact al persoanelor care se aflau în clădire nu este clar pentru moment", a declarat ministrul de interne, Chen Wei-Jen, adăugând că s-ar putea ca majoritatea membrilor familiilor care locuiau în acest bloc de 16 etaje să fi revenit pentru vacanța de Anul Nou, marcat în 8 februarie.Potrivit unor oficiali taiwanezi, blocul avea 96 de apartamente și 256 de locatari.
Cel puțin 30 de persoane au fost salvate dintr-un alt imobil de șapte etaje.
Potrivit unor responsabili, 316 persoane au fost rănite în orașul Tainan, dintre care 60 au fost spitalizate.
Primul ministru Chang San-cheng s-a deplasat la fața locului.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 km, la 39 km nord-est de portul Kaohsing, al doilea loc ca mărime al Taiwanului, a indicat Institutul geologic american USGS.
Centrul de alertă din Pacific a indicat că nu se așteaptă un tsunami.
Taiwanul, situat în apropiere de joncțiunea între două plăci tectonice, este afectat cu regularitate de cutremure de pământ.
Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter a lovit insula în septembrie 1999, ucigând circa 2.400 de persoane.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!