că nu mai putem avea decât amintirile
ne întrebăm timizi oare ce e cu sângele ăsta vuind
ca o herghelie superbă şi periculoasă de cai sălbatici
ne întrebăm şi pieptul ni se umple impetuos revigorant cu aer din deltă
ne simţim atât de tineri
încât ne e ruşine
poate că de aceea semnăm prezent în contextul celor născuţi visători
în timp ce soarele străluceşte soprano ca o trompetă nou-nouţă
din aur sau din alamă
a tuturor sau
a nimănui
