Am văzut azi pe bătrânul F….a, un român cum au rămas puţini printre boierimea noastră română din Basarabia. Bătrânul F….a, încă anul trecut avea doi fii din care unul era student la universitatea din Odessa şi altul, fiind compromis printr-un fapt politic în afacerea imprimeriei secrete de la Kieff, s-a văzut nevoit a trece Prutul şi a să adăposti în patria-mumă. Dar dorul d-a vedea familia sa, d-a respira aerul locurilor unde a petrecut copilăria sa a împins pe tânărul F…a d-a părăsi adăpostul său care-l avea la Tulcea şi d-a intra secret în Basarabia. Nu ştiu cum, prin ce împrejurări a aflat poliţia despre apariţiunea sa, dar în luna făurariu trecut bătrânul F….a a fost arestat şi închis în temniţa de la Chişinău. Fiul său student a fost asemenea arestat la Odessa. Bătrânul a recăpătat libertatea peste trei săptămâni, dar fiul său a fost exilat tocmai la Meseni, un oraş de vro 100 de locuitori din cari jumătate sunt samoezi, şi care se află situat în apropierea polului de la Nord. Cât priveşte soarta fiului al doilea, apoi până în ziua de azi bătrânul n-a aflat nici o ştire. Se vorbeşte că bietul tânăr se află închis în temniţa de la Odessa şi că administraţiunea are nevoie, nu se ştie pentru ce, d-a ascunde această captură a sa. Este bine înţeles că tata tânărului a făcut totul pentru a primi vro lămurire în privinţa situaţiunii sale, dar până acum toate sforţările au rămas zadarnice. Cancelaria guvernorului general de la Odessa i-a răspuns că ea nu are nici un arestant având numele de F….a.
Pentru a vă da o idee despre soarta junimii noastre române din Basarabia care în ziua de astăzi se luptă energic pentru dobândirea drepturilor de om şi de cetăţean, vă dau aci câteva bucăţi din ultima scrisoare a tânărului F….a primită de bătrânul său părinte:
„Iată-mă, în sfârşit, după o lungă şi ostenitoare călătorie în companie cu vro 20 de nenorociţi ca şi mine ajuns la ţinta destinată mie de către d. Rimsky-Korsakoff. Sunt la Meseni; când plecam de la Odessa, la noi se finea iarna, aerul începea a mirosi a frumoasă primăvară, dar aci domneşte încă o iarnă în toată asprimea ei. A, tata! Cât mi-este dor de verdeaţa câmpielor noastre, de aerul dulce şi cald al primăverii! Mult aş da eu, tată, numai ca să văd livezile înflorite, să miros parfumul florilor cari împodobesc câmpiele Basarabiei şi să ascult frumoasa poveste despre Ileana Cosânzana povestită de bătrâna mea doică. Zi bătrânei Catrine că-mi aduc aminte cu dor şi chiar cu lacrimi de toate câte s-au petrecut în copilăria mea fericită.
Urâtă e viaţa aci…. Iarna aci e foarte aspră, se zice că în luna lui ianuarie a fost 40 de grade de frig. Un fior mă ia când mă gândesc la aceasta.
Nici cărţi, nici ziare; poşta ne vine de două ori pe lună, dar cu începerea primăverii comunicaţiunile se întrerup cu desăvârşire şi atunci noi suntem izolaţi de toată lumea. Acum scrisorile d-le îmi vin cu poşta care ne vine de la Archangel. Mă vei întreba, tată, de starea mea morală. Ce să-ţi spun? Este mai bine aci decât în temniţele statului; cât de rău, totuşi mai bine! Temniţa de la Kieff, unde am adăstat când geandarmii mă duceau aci, era cea mai înspăimântătoare. Bine că n-am stat lung timp acolo; mă coprind fiori când mă gândesc că ea este plină în ziua de astăzi de studenţi de la universitatea din Kieff. Fiind închis într-o cameră umedă şi întunecoasă, fără voia mea repetam strofa plină de adevăr a lui Byron din The Prisonier of Chillon”. (…)
Basarab,
Chişinău, 22 mai
