Actualitate

(SOCIAL) Destinul copiilor cu două mame

Medicul, un exemplu pentru Ion

La vârsta de 14 ani, mulți băieți sunt pasionați de calculator și internet. Pasiunea lui Ion, însă, este biologia, deoarece vrea să devină medic chirurg. Dorința sa, a venit acum doi ani când, soțul asistentului parental, a fost internat în spital pentru o operație.

„Atunci medicul a fost ca un exemplu pentru mine. Îmi doresc și eu să salvez viețile oamenilor. După clasa a noua, voi merge la un colegiu de medicină, dar aș vrea să-mi fac studiile peste hotare”, spune Ion.

Atunci când vorbește de planurile sale, adolescentul are multă convingere. Această încredere a venit odată cu susținerea din partea asistenților parentali. Cu toate acestea, ori de câte ori este întrebat de familie, tânărul spune că i-au rămas și amintiri mai puțin plăcute din trecut.

Discursul băiatului la care a plâns chiar și judecătorul

Acum, mama băiatului se află în detenție. Deoarece se află în privațiune de libertate, ea nu putea fi lipsită de drepturile părintești, cu toate acestea, a fost făcută o excepție, deoarece când mama lui Ion va ieși din penitenciar, băiatul va împlini 23 de ani, astfel Ion va putea beneficia de unele compensații. Pentru ca mama să fie decăzută din drepturile părintești, Ion trebuia să fie prezent în instanța de judecată. Pe atunci, băiatul avea zece ani și când a ieșit în fața judecătorului, a vorbit așa, încât nimeni nu s-a putut abține să nu lăcrimeze.

„Participând în procesul de decădere din drepturile părintești a mamei sale, Ion a declarat următoarele: „Mama este femeia care mi-a dat viață, e mamă până la urmă, însă mama cea adevărată este aceea care a stat lângă mine nopți întregi atunci când eu eram mic. Mama care a știut să mă educe și a făcut tot posibilul să nu uit nici de mama biologică. Cu toate acestea, vă rog un lucru, să nu o decădeți din drepturile părintești, pentru că mă tem că la reîntoarcerea în celulă ar putea să-și pună capăt zilelor”. Atunci judecătorul, un bărbat solid, a început a plânge și a încheiat interogarea”, își aduce aminte Olga Zaharia, manager al Serviciului de asistență parentală profesionistă din cadrul Direcției municipale pentru protecția drepturilor copiilor.

Chiar și după patru ani de la acea ședință de judecată, băiatul mai păstrează fotografia mamei, cu toate că de atunci nu a mai fost niciodată la penitenciar să o revadă.

Abandonată la câteva zile după naștere

Alături de Ion în cameră mai sunt două fete și istoriile lor sunt la fel de triste. În urma unui accident, mama Elenei nu a putut să o îngrijească și a lăsat-o la maternitate, la câteva zile după naștere. Chiar dacă are patru frați mai mari, tânăra spune că nu comunică des cu ei și cu toate că au avut loc mai multe întrevederi cu frații și surorile organizate de către asistenții parentali, care și-au dorit să reintegreze copilul în familia biologică, nu a fost posibil, din cauza stării materiale a acestora.

Orele de hipism, cele mai fericite clipe

Întrebată despre familia ei, fata se eschivează să răspundă, apoi mărturisește că evită întâlnirile cu mama biologică.

„Nu o învinuiesc pentru nimic, cred că așa a fost să fie, deși nu pot să-i zic mamă, îi spun doamnă. Nu vreau să mă întâlnesc cu ea acum, am fost o dată acasă la ea, dar mai mult nu vreau să merg acolo”, spune Elena.

Acum Elena are 16 ani și se află sub protecția unei familii de asistenți parentali. De mică are o pasiune pentru cai, iar de ceva timp face ore de hipism.

„Îmi place mult acest tip de sport, caii sunt niște ființe adorabile, este foarte greu să ai grijă de ei, dar totodată este foarte interesant. În viitor, îmi doresc să devin profesor de călărie. Mă strădui să am rezultate cât mai bune, să-mi bucur părinții”, povestește Elena.

Înscenarea abandonului

Lângă Elena, pe un scăunel stă Maria. Trecutul tinerei parcă este desprins dintr-o secvență a unui film trist. Mariei i-a fost înscenată abandonarea, iar în dosarul fetei persistă informația precum că ea a fost găsită în cimitir. Atunci când a fost găsită mama biologică a copilului, ea a povestit că, fiind influențată de mătușa sa, a decis să o abandoneze pe Maria. Astfel, mătușa femeii a luat fetița în brațe, a dus-o la poliție și a spus că a găsit copilul în cimitir și că nu știe cine este mama lui, cu toate că mama copilului se afla la colțul secției de poliție.

Mulțumită de propriul destin

Mai târziu, asistenții sociali s-au întâlnit cu mama fetei și i-au propus întrevederi cu fiica, însă ea a refuzat.

„I-am spus atunci că face o greșeală și odată va realiza acest lucru, însă ar putea fi prea târziu. Și iată anul trecut, mama împreună cu cele două surori ale Mariei au venit să o vadă. Față în față cu mama biologică, Maria a spus: „Nu este mamă cea care m-a născut, dar îmi este mamă cea care m-a crescut”, această frază a sunat atât de ferm încât toți au rămas șocați. Mai mult, tânăra nu și-a dorit să se întâlnească cu rudele”, spune Olga Zaharia.

Cu toate acestea, fata afirmă că acum este împlinită și nu are regrete, deoarece în familia asistenților parentali ea a găsit dragostea părintească de care avea nevoie. Acum, Maria învață la o școală profesională cu înclinații culinare, iar în timpul liber îi place să gătească și să brodeze. Nu demult, părinții au decis să-i procure o mașină de cusut, deoarece era un vis al fetei încă din copilărie.

Până acum, în municipiul Chișinău, 80 de copii au beneficiat de serviciul asistenților parentali profesioniști.

P.S. Pentru a păstra identitatea copiilor, nu am divulgat numele lor adevărat. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *