ActualitateCahul

Socialiștii protestează la Cahul. Ei cer „justiție corectă” pentru președintele raionului Marcel Cenușă care e cercetat penal pentru corupție și abuz în serviciu

Protestele față de reținerea lui Marcel Cenușă continuă. Oamenii au ieșit în stradă și cer eliberarea lui.

Secretarul general al PSRM, Vlad Batrîncea a condamnat decizia magistraților de la Judecătoria Cahul de a-l plasa pe președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, în arest la domiciliu. Acesta susține că judecătorii au luat decizia după miezul nopții, iar colegul său este „nevinovat”, iar dosarul unul „inventat, cu probe false”.

Astăzi deputații PSRM boicotează ședința Parlamentului, în semn de protest față de reținerea acestuia.

Nouă persoane din Cahul au fost reținute de către procurorii anticorupție și ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Printre reținuți sunt președintele raionului Cahul, primarul unei localități, șeful și un angajat al direcției Construcții din cadrul Consiliului raional, un specialist al direcției Achiziții publice, dar și 4 reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste 1 milion de lei, în urma unor achiziții trucate.

„Acțiunea îndreptată împotriva președintelui raionului Cahul face parte din strategia actualei guvernări de a obține puterea totală și la nivelul administrațiilor publice locale”. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Fiodor Gagauz, la protestul în susținerea președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, reținut.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *