Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg

Să luăm, de pildă, intenția sa de a întoarce R. Moldova din drumul ei de integrare europeană, un drum care, sinuos așa precum știm că a fost, a făcut totuși niște progrese care păreau de neimaginat pe timpul guvernării comuniste, atunci când toate legile „euroconforme” erau adoptate fără a fi implementate, iar sintagma „vector european” aplicată Chişinăului părea o glumă proastă nu doar pentru oficialii europeni, ci şi pentru orice cetăţean autohton cât de cât informat. Semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, semnarea tratatului comercial de liber schimb, ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care călătoresc în ţările Uniunii Europene, toate acestea reprezintă în primul rând nişte succese ale întregii societăţi din R. Moldova, nu doar ale guvernării. Toate acestea reprezintă şi paşi importanţi de apropiere de România, deoarece au făcut posibilă trecerea liberă, doar cu paşaport biometric, a frontierei spre România, dar şi trecerea cetăţenilor români dincoace de Prut doar cu buletinul de identitate. Nivelul schimburilor comerciale cu România a crescut mult în ultimii ani, e drept, graţie şi embargoului comercial impus pe criterii politice de Rusia. Multinaţionalele din România au inclus R. Moldova în cadrul României în ceea ce priveşte planurile lor de dezvoltare, iar nivelul investiţiilor directe româneşti în economia R. Moldova creşte, deşi nu atât de repede cum ne-am dori. A rupe aceste relaţii în plină dezvoltare cu Bucureştiul ar însemna un recul economic serios, ceea ce Dodon nu are cum să nu ştie.

În plus, există câteva aspecte, dincolo de cele politice – care să zicem că pot fi abandonate – care ţin Chişinăul aproape de România şi de lumea occidentală. Situaţia financiară internă din R. Moldova este departe de a se fi schimbat în bine, iar guvernul de la Chişinău are în continuare nevoie de o robustă finanţare internaţională pentru a menţine pe linie de plutire plăţile interne, dar şi cursul leului. Din această cauză s-a negociat în ultimul timp din nou cu FMI, relaţiile cu care au fost rupte după furtul miliardului de dolari din bănci. Acum, când negocierile s-au încheiat, după spusele guvernului, şi urmează a fi finalizat procesul de înţelegere pentru o nouă tranşă de finanţare, a întoarce macazul „vectorului” geopolitic spre est, spre Rusia, ar însemna sinucidere curată şi sfârşitul lui Dodon ca om politic, probabil în urma unei explozii sociale fără precedent. În acelaşi timp, Chişinăul mai are de primit cam 90 de milioane de dolari din România, din cele 150 de milioane, credit, pentru care există o înţelegere. Toţi aceşti bani sunt vitali pentru a conserva starea de lucruri din domeniile economic şi social, şi de a nu-i permite să degradeze. În cazul unei întoarceri spre Rusia şi a integrării în proiectele geopolitice postsovietice ale Moscovei, aceasta din urmă nu va putea finanţa R. Moldova. Abia îi ajung bani să menţină situaţia internă, din Rusia, sumbră, aşa cum e, dar „stabilă”. Iar Chişinăul nu poate supravieţui fără aceşti bani. Ca preşedinte, Igor Dodon va fi limitat în opţiunile sale.

Pe plan geopolitic, dacă Dodon încearcă federalizarea cu Transnistria, indiferent dacă o numeşte aşa sau altfel, sunt convins că toate celelalte forţe politice s-ar mobiliza împreună pentru a contracara această propunere distructivă pentru R. Moldova. S-a mai întâmplat şi în noiembrie 2003, atunci când Voronin a fost pe punctul să semneze memorandumul de tristă amintire „Kozak”. Ceea ce l-a oprit, dincolo de teoriile conspiraţiei, n-a fost doar un telefon de la Washington, ci şi mulţimile de zeci de oameni care veniseră la mitingurile anti-plan Kozak). Opoziţia parlamentară şi cea extraparlamentară va desfăşura acţiuni comune, coordonate, care i-ar putea pune probleme.
Interzicerea sub pedeapsă penală a unionismului nu va face deloc ca fenomenul să dispară, din contra. Pentru că mulţi oameni vor simţi tentaţia fructului oprit, interzis, şi mai mulţi vor deveni captivaţi de istoria noastră.

Aşadar, Igor Dodon va descoperi în curând că are picioarele şi mâine legate. După ce-am zis asta, parcă nici potenţialele alegeri parlamentari din 2017, nu mai par atât de îndepărtate şi de lipsite de speranţă.