Pentru că niciun premiu nu mă va face vreodată să cumpăr o carte. Nu exclud, bineînţeles, coincidenţele: „proaspătul laureat” îmi poate fi cunoscut (literar) ori cineva (credibil pentru mine!) mi l-a recomandat. Numai că atunci eu nu aplaud cartea şi scriitorul, ci juriul care s-a dovedit a fi competent (pe placul meu, cum ar veni).
Sincer vorbind, la ce-i trebuie unui scriitor premiile? Ei bine, dacă e un premiu bănesc consistent, e normal că prinde bine. Dacă e un premiu prestigios, e pentru glorie. Dacă e un premiu cât de cât important, e pentru CV. Atât, nu? Bine, mai sunt şi scriitori care vânează orice premiu… pentru un număr cât mai impunător, cred (pentru un fel de CV monstruos). Dar dacă numai acestea sunt motivele, atunci vâlva e neproporţională cu eficienţa. Ah da, uitasem: mai există şi premii care pot să tragă după sine noi tiraje ale cărţilor. Astea contează cel mai mult, dar nu ne privesc! Nu ne ameninţă. E vorba de Premiul Nobel, Premiul Goncourt, Premiul Pulitzer (pentru reportaje, dar şi pentru romane) şi poate alte câteva… Noi nu avem premii care ar influenţa tirajele şi ar spori vânzările.
Nouă, cititorilor, ce ne spun, ce ne dau aceste premii? Vom cumpăra cărţile cuiva numai de aceea că sunt cărţile unui proaspăt laureat? Puţin probabil. De altfel, această enormitate spectaculară care se numeşte înmânarea premiilor încearcă să mimeze festivitatea de înmânare a premiilor (cinematografice) Oscar. Păstrând proporţiile uneori, iar alteori nici măcar respectând aceste proporţii. Ei bine, Oscarul cel puţin adună vizionări (nu mă apuc să judec obiectivitatea jurizării ori spectacolul înmânării premiului). Apropo de spectacol. Polemizam la temă cu adeptul galelor fastuoase, însoţite de averse de premii, Sandu Grecu. Nu sunt de acord cu el, dar trebuie să spun că argumentul lui îmi era, cel puţin, limpede: artiştii au nevoie de aplauze! El vorbea de galele UNITEM.
Scriitorului… la ce i-ar trebui premii? Prejudecata conform căreia cărţile premiate sunt cele mai bune nu ţine. Ceea ce nu înseamnă deloc că ele nu pot fi bune ori foarte bune. Dimpotrivă. Dar nu premiile sunt indiciul absolut.
Eminescu nici nu a pretins la premiul Academiei Române pentru poezie (deşi Societatea Academică Română decernează premii începând cu 1868), dar azi acest premiu îi poartă numele. Caragiale a candidat de două ori la premiul Academiei, dar nu l-a luat niciodată, prima dată fiind respins de Hasdeu. Şi dacă Andrei Strâmbeanu (de exemplu) are premiul Academiei Române (care, printr-o ironie dirijată a sorţii, poartă numele ne-laureatului Caragiale), iar Ion Luca Caragiale – nu, să însemne că primul e un mai mare dramaturg?
Cel mai adesea, premiile nu aduc nimic în plus, nimic în minus unui scriitor adevărat şi unei cărţi bune. Formal, este aplaudat autorul premiat, dar de fapt lumea apreciază gestul juriului: bravo Academiei Suedeze! În sfârşit, Llosa a luat Nobelul!
În câteva zile se va decide şi se vor decerna premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova. Pun pariu că decizia juriului va fi comentată mai mult decât autorii şi cărţile din concurs.
Mircea V. Ciobanu
