Spassk 99: un infern al românilor din stepa kazahă*
În perioada 1941-1950 pe teritoriul RSS Kazahă au funcționat 15 lagăre ale NKVD-MAI din URSS pentru prizonierii de război și internați, dintre care patru se aflau în regiunea Karaganda. Organizarea acestor lagăre pentru întreținerea prizonierilor din trupele germane și ale aliaților lor a început în Kazahstan în iulie 1941, prin crearea lagărului nr. 99 al NKVD din URSS pe teritoriul departamentului Spassk al Karlag-ului, una din cele mai mari rețele de lagăre ale Gulagului. Lagărul se afla la 45 km la est de orașul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de topire a cuprului „Spassk”, care a aparținut omului de afaceri englez Leslie Urcart, preluată și lichidată de sovietici în 1917.
În urma cercetărilor efectuate de echipele din Kazahstan, Republica Moldova și România, bazate și pe studiile de arhivă ale fostului ambasador al României în Kazahstan, Vasile Soare, putem conchide că pe tot parcursul existenței sale prin lagărul 99 Spassk au trecut 66 746 prizonieri (mai este invocată și cifra de 66 160) dintre care: 29 777 germani, 22 225 japonezi, 1633 austrieci, 1208 polonezi, 1088 italieni, 1139 unguri, 195 finlandezi etc. Oficial, în urma investigațiilor, constatăm prezența în acest lagăr, pe parcursul existenței sale între 1941 și 1950, a 7 847 prizonieri de război români, dintre care 7 719 militari (774 dintre aceștia erau declarați moldoveni), 67 de persoane internate (dintre care 6 moldoveni) și 61 de persoane civile. În plus, în urma cercetărilor din arhiva regiunii Karaganda, putem observa existența a 33 de prizonieri de naționalitate română atașați contingentului militar maghiar. La aceștia se mai adaugă un număr de prizonieri români de război (care au luptat în Armata Română), dar care au fost înregistrați ca evrei, ucraineni, armeni. Prin urmare, numărul total al prizonierilor de etnie și cetățenie română existenți în lagărul Spassk 99 poate fi estimat la peste 8 000 de persoane.
Prizonierii militari erau organizați în diviziile lagărului pe naționalități, separați de prizonierii civili. Toți civilii (bărbați, femei și copii) erau concentrați într-o singură divizie, situată în satul Kok -Uzen. Din totalul de 1 808 prizonieri civili, 128 de persoane erau de naționalitate română. Din 1948, odată cu începerea repatrierii prizonierilor militari străini, diviziile lagărului Spassk nr. 99 au fost reduse. La 15 iulie 1950, în conformitate cu decizia MAI a URSS, lagărul Spassk 99 și-a încetat existența, iar baza sa materială a fost transferată către lagărul „Pescianyi” al MAI din URSS.
Ulterior, utilitățile lagărului au fost amenajate pentru unități militare speciale sau birouri ale conducerii obiectivelor industriale strategice, iar barăcile și celelalte anexe au fost transformate în ferme și unități agricole, unde mai târziu vor fi aduși la muncă forțată alte sute de mii de dușmani ai poporului, chiaburi, „elemente periculoase” etc. din regiunile de vest ale URSS (Ucraina, Basarabia, Belarus, Țările Baltice).
Potrivit documentelor de arhivă, din cei circa 67 000 de prizonieri străini care s-au aflat în detenție în lagărul Spassk 99, în perioada 1941-1950, 42 427 de prizonieri militari și civili străini au fost repatriați sau eliberați. Cei rămași nerepatriați au fost reorganizați astfel: 5 805 trimiși în alte lagăre, 5 966 în spitale speciale, 1 090 în închisori ale MAI al URSS, 5 au dezertat. 7 765 prizonieri de război străini din cei aflați în detenție în lagărul Spassk nr. 99, în perioada 1941-1950, au murit și au fost înmormântați pe teritoriul regiunii Karaganda. Din totalul prizonierilor de război străini morți în acest lagăr, 827 au fost de naționalitate română. La aceștia se adaugă alți circa 200 de prizonieri de alte naționalități, care au luptat în Armata Română: unguri, ucraineni, evrei, armeni, care la acel moment erau cetățeni români. Mai mulți prizonieri moldoveni sunt înregistrați separat de cei români. Potrivit datelor de arhivă, 56 de prizonieri moldoveni sunt morți și îngropați în cimitirul alăturat lagărului 99.
Prizonierii morți au fost înmormântați fie pe teritoriul diviziilor lagărului, fie în apropierea acestora, a minelor sau a obiectivelor industriale unde munceau, astăzi neexistând practic, cu o singură excepție, o inventariere clară în acest sens. Până în prezent, în regiunea Karaganda s-a identificat un singur perimetru (împrejmuit) unde în acea perioadă au fost înhumați prizonieri de război străini morți în lagărul Spassk nr. 99. Potrivit surselor de arhivă, zilnic, în acest lagăr mureau câteva zeci de prizonieri, care erau aruncați în gropi comune, niște perimetre pătrate în care erau săpate tranșee paralele pentru câte 25 de cadavre. Peste ei se turna var și un strat subțire de pământ de 30-50 cm. Iarna, ei erau îngropați în zăpadă. Acest cimitir se afla la 45 km de orașul Karaganda, pe teritoriul punctului Spassk, peste drum de locul fostului lagăr, pe un perimetru de 1 km/500 m, deși în realitate acesta ar fi fost mult mai mare, respectiv 1km/1,5 km. Astăzi, pe tot acest perimetru încă se observă valuri de pământ perfect paralele, ce reprezintă tranșeele/gropile în care prizonierii care mureau în lagăr erau înhumați. Mărturiile confirmă că, până prin anii 1990, pe alocuri, pe acest perimetru se puteau vedea însemne din lemn sau metal, fără nume, probabil puse pe furiș la căpătâiul celor dispăruți de camarazii de suferință care rămâneau în viață. După datele din arhiva centrală a regiunii Karaganda, aici se află înmormântați 5 152 de prizonieri militari și civili, a căror naționalitate este imposibil de a fi determinată.
Până la înființarea lagărului Spassk nr. 99 pentru prizonierii de război și civili străini, în acest cimitir au fost înhumați deținuți sovietici din Divizia Spassk a Karlag-ului NKVD al URSS care au murit în anii 1930. După lichidarea lagărului în anul 1950, potrivit relatărilor unor localnici, pe acest perimetru a fost amenajat un tancodrom de instrucție pentru unitatea militară de tancuri organizată pe scheletul fostului lagăr Spassk nr. 99, cel mai probabil pentru ascunderea adevărului și mascarea locului de înhumare a prizonierilor străini.
După destrămarea URSS, în anii 1990, la Karaganda au venit numeroase delegații oficiale din Japonia și Germania, cu supraviețuitori ai detenției în lagărele din această regiune (foști prizonieri japonezi și germani repatriați), care au recunoscut și identificat perimetrul locurilor de înhumare a prizonierilor de război străini din anii 1940-1950.
Ca urmare, au fost sensibilizate autoritățile locale în vederea obținerii aprobărilor pentru păstrarea memoriei celor dispăruți în lagărele staliniste din această regiune. Perimetrul, cu aproximație, a fost împrejmuit cu gard de fier, cu sprijinul financiar din partea Germaniei. Astfel, până în prezent, în cimitirul de la Spassk, toate țările care au avut prizonieri de război morți și înhumați în Karaganda au ridicat monumente/pietre funerare: Germania, Japonia, Finlanda, Italia, Franța, Polonia, Ungaria etc. Germania a semnat cu Kazahstan în anul 1996 un Acord Interguvernamental privind îngrijirea mormintelor militare. În ultimii ani, țări precum Ucraina, Lituania, Armenia, Rusia, Kazahstan au ridicat în același perimetru pietre funerare în memoria victimelor represaliilor staliniste din Kazahstan din anii 1930, când sute de mii de persoane din URSS (în special, din zonele vestice – Ucraina, Belarus, Caucaz, Rusia, Kazahstan) au fost exterminate de regimul lui Stalin. În total, delegația Expedițiilor Memoriei a contabilizat 23 de plăci comemorative ale diferitelor țări dedicate memoriei regimului totalitar stalinist sau prizonierilor de război.
La începutul anului 2003, ambasadorul României în Kazahstan, Vasile Soare, a contactat autoritățile regiunii Karaganda, Direcția Arhivelor Naționale din această regiune, și a făcut numeroase demersuri pentru obținerea aprobărilor privind păstrarea memoriei prizonierilor români morți în lagărele staliniste din Karaganda în anii 1940-1950 prin amplasarea unui monument în cimitirul de la Spassk. Inițiativa Ambasadei de încheiere între România și Kazahstan a unui Acord Interguvernamental privind îngrijirea reciprocă a mormintelor militare nu s-a materializat; totuși, pe plan local, a fost realizată o piatră funerară din granit care a fost amplasată în cimitirul lagărului Spassk nr. 99, alături de monumentele și pietrele funerare ale altor state, cu următoarea inscripție: „IN MEMORIAM, celor peste 900 prizonieri români morți în Lagărele staliniste din Centrul Kazahstanului în anii 1941-1950”. La 9 septembrie 2003, această piatră funerară a fost dezvelită de președintele României de atunci, Ion Iliescu, aflat în vizită oficială în Kazahstan. Preotul român Irineu Dogaru a oficiat o slujbă de pomenire prizonierilor români în prezența delegației președintelui României, a autorităților locale, reprezentanților bisericilor ortodoxă, catolică și musulmană din Karaganda, mass-mediei românești și kazahe.
La 31 mai 2012, în ziua comemorării victimelor represiunilor staliniste în Kazahstan, a fost inaugurat monumentul dedicat deportărilor şi victimelor stalinismului din Basarabia şi Bucovina de Nord. Acest monument al suferinţei basarabene și bucovinene a fost ridicat tot cu sprijinul Departamentului Relaţii cu Românii de Pretutindeni şi al Guvernului României, cu aportul Societății Culturale Române „Dacia”, înregistrată la 28 aprilie 2005 în orașul Karaganda. Prin urmare, România este țara cu două plăci comemorative instalate în cimitirul de la Spassk 99 în memoria zecilor de mii de români deportați, deținuți sau decedați în stepa kazahă.
Deși, potrivit datelor de arhivă, majoritatea prizonierilor străini de război au fost repatriați în anii 50, există informații că unii au rămas să trăiască în Karaganda, fiind transferați în alte lagăre. Astăzi încă trăiesc martori ai acelor evenimente (cel mai relevant este cazul lui Ion Rusu din satul Baccialia, Căușeni, Republica Moldova, deținut al lagărului Djekazgan nr. 37 în perioada 1947-1950) care ne-au povestit despre „foști prizonieri români care au murit prin anii 1960 la Karaganda” (de ex. Alexandru Demeter din București), deci la 10 ani după ce lagărele au fost oficial lichidate și prizonierii repatriați. Este posibil să existe și astăzi urmași ai acestora, printre cei aproximativ 3 000 de români/moldoveni înregistrați oficial la recensământul din 2009 în regiunea Karaganda.
*Articolul este un fragment din monografia „Spassk 99: o istorie a prizonierilor de război români în documente și materiale”, autori Nurlan Dulatbekov, Octavian Țâcu și Silviu Miloiu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!