Actualitate

Spitalul Raional din Fălești a rămas fără maternitate. Ordinul a fost semnat de Ministerul Sănătății

Cadrele medicale au fost transferate în alte secţii ale Spitalului Raional Făleşti, cu excepţia celor care aveau vârsta de pensionare. Specialiştii consideră că închiderea maternităţii s-a făcut din motive economice, transmite publika.md.

„Acestea sunt nişte costuri, nişte cheltuieli. Partea economică desigur că e… Dar probabil că la astfel de probleme trebuia de privit altfel, din alte unghiuri, dar eu cred că conducerea spitalului Făleşti vor revedea această hotărâre.”, a relatat Elena Cumurciuc, medic de familie.

Femeile din raion sunt nemulţumite de închiderea maternităţii.

„Nu e bine că s-a închis maternitatea în orașul Fălești pentru că în caz că femeia naște, unde trebuie să se ducă? La Bălți sau la Ungheni? – La Bălți trebuie să se ducă, credeți că e comod? – Nu! Ce să facă? Să le apuce nașterea în ambulanță?”

„Îmi pare o decizie nu prea reușită pentru că dacă ne gândim locația altor sate e cam problematic să ajungi la Bălți și să reușești într-o perioadă foarte scurtă de timp să faci față la situația creată.”

Vicepreședintele raionului Fălești, Veaceslav Rusu, a spus că nu a fost anunţat despre închiderea maternităţii și că va crea o comisie specială pentru a clarifica situația.

„Dânșii motivează prin faptul că în ultimii ani s-a înregistrat o rată mică a natalității. Plus la asta sunt cheltuielile enorme de întreținere a maternității care anul trecut au fost de peste 4 milioane și ceva de lei. Consiliul Raional nu este de acord, dar vom vedea ce putem face pentru a soluționa problema dată.” a declarat Veaceslav Rusu, vicepreședinte al Raionului Fălești.

În 2021, la maternitatea din Făleşti, au născut în jur de 250 de femei, din aproximativ 500 de gravide aflate în evidenţa medicilor. Celelalte au ales să nască la Bălţi sau Chişinău.

Solicitați pentru a oferi o explicație asupra acestui subiect, reprezentanții Ministerului Sănătații au cerut o scrisoare oficială la care nu am oferit deocamdată un răspuns. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *