Statele Unite au recunoscut că „au depăşit limita” în timpul „războiului împotriva terorii”

"Statele Unite sunt mândre de rolul pe care îl joacă în respectarea, promovarea şi apărarea drepturilor omului (…) atât pe teritoriul american, cât şi în lume", a dat asigurări consiliera juridică interimară a administraţiei americane, Mary McLeod, în faţa celor zece membri ai Comitetului ONU împotriva Torturii.
"Dar, după atacurile din 11 septembrie, în mod regretabil, nu am respectat întotdeauna propriile noastre valori", a recunoscut ea.
"Am depăşit limita şi ne asumăm responsabilitatea", a adăugat Mary McLeod, citându-l pe preşedintele Barack Obama.
McLeod face parte dintr-o delegaţie de aproximativ 30 de funcţionari de rang înalt americani veniţi la Geneva pentru a răspunde timp de două zile întrebărilor Comitetului ONU împotriva Torturii, care examinează cazul Statelor Unite pentru prima oară din 2006.
După alegerea preşedintelui Barack Obama, Washingtonul a admis că "războiul împotriva terorii", iniţiat de fostul preşedinte George Bush, a condus la unele abuzuri. "Admitem că nicio naţiune nu este perfectă, inclusiv a noastră", a spus Keith Harper, ambasadorul Statelor Unite la Consiliul Drepturilor Omului, potrivit sursei citate.
Comitetul îşi va prezenta concluziile la 28 noiembrie.
sursa: romanialibera.ro