CSI / RusiaExterne

Statul major ucrainean: Rusia pregătește un atac major asupra orașului Sloviansk din Donbas

Forţele ruse pregătesc o ofensivă la scară largă în jurul oraşului Sloviansk, bază a forţelor de apărare ucrainene în Donbas (estul Ucrainei), din mai multe direcţii, a transmis luni Statul Major ucrainean, citat de DPA cu referire la Agerpres.ro.

Ocupanții ruși transferă noi unităţi în timp ce se pregătesc să atace Sloviansk atât dinspre Izium, un oraş aflat la aproximativ 50 de kilometri mai la nord, controlat de ruşi, cât şi dinspre orăşelul Liman, recent capturat, potrivit Statului Major ucrainean.

În decurs de mai multe săptămâni, Moscova şi-a concentrat resursele militare în estul Ucrainei şi, în pofida unei rezistenţe puternice din partea forţelor ucrainene, Rusia câştigă treptat teren.

Sloviansk şi Kramatorsk, care se află puţin mai la sud, constituie cea mai mare zonă urbană din Donbas aflată încă sub controlul Kievului. De asemenea, Sloviansk este baza forţelor armate ucrainene în estul ţării. Capturarea de către Rusia a acestor oraşe-gemene ar marca un punct de cotitură semnificativ în război, notează dpa.

Ce forțe noi a mobilizat Rusia pentru cucerirea Donbasului

Potrivit părţii ucrainene, Rusia a adus 250 de vehicule militare în zona Izium şi a reparat un pod feroviar deteriorat pentru a accelera liniile de aprovizionare.

Între altele, înaltul comandament ucrainean a indicat că o escadrilă de elicoptere de atac Ka-52 a fost, de asemenea, dislocată la nord de Izium. Ka-52 sunt considerate cele mai avansate elicoptere de atac grele din Rusia.

Pe lângă Sloviansk, zona dintre Severodoneţk şi Lisiceansk continuă să fie în centrul eforturilor ruseşti în Donbas. Kievul afirmă că Moscova se focalizează pe tăierea liniilor de aprovizionare ucrainene în apropiere de Severodoneţk.

Severodoneţk a fost ţinta atacurilor ruseşti de luni de zile şi este considerat cel mai mare oraş din Donbas controlat încă de Ucraina.

Şeful administraţiei militare din Sloviansk, Vadim Liah, a scris pe canalul său Telegram că o parte din cartierele oraşului sunt deconectate de la curentul electric, în timp ce sistemul de alimentare cu apă a fost avariat. În acest context, el le-a cerut locuitorilor din Sloviansk să plece din oraş, potrivit publicaţiei Gordon.ua.

„”În această situaţie, cea mai bună soluţie pentru populaţie este evacuarea. Mâine (luni) exista posibilitatea de a vă înscrie la o cursă de evacuare către regiunea Rivne pentru relocare”, recomandase responsabilul ucrainean, citat de Agerpres.ro.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *