Știri pe scurt! Muzeul Pâinii la Cahul
Expoziţia a fost întemeiată pe lângă brutăria din localitate şi reprezintă un local amenajat în stil tradițional. Aici sunt expuse peste 20 de feluri de colaci, alte produse din pâine, folosite cu diferite ocazii – nunţi, cumetrii, înmormântări, sărbători populare şi religioase etc. Vizitatorii pot degusta din „exponate”.
Potrivit sursei citate, Muzeul Pâinii ar putea include mai multe detalii specifice pentru un muzeu al satului şi să aibă printre exponate exemplare de port naţional, dans şi cântec, susţinute de artiştii locali.
Patru tineri din Hâncești, acuzați de huliganism
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani, locuitori ai oraşului Hânceşti, sunt cercetaţi penal pentru comiterea unor acte de huliganism în privinţa unor cetăţeni străini.
Potrivit Procuraturii Generale, un tânăr din Hânceşti este acuzat că în iulie curent, aflându-se în apropierea unei discoteci din oraş, împreună cu câţiva amici au bătut patru cetăţeni ai Portugaliei. Acesta mai este învinuit de faptul că în aceeaşi lună, aflându-se în preajma unei piscine împreună cu încă trei camarazi, s-a luat la ceartă cu alte şase persoane, cauzându-le vătămări corporale.
Dosarul celor patru a fost trimis deja pentru examinare în instanţa de judecată.
Conform datelor operative ale MAI, de la începutul anului curent, au fost documentate 766 de cazuri de huliganism, dintre care în 674 infractorii au fost identificaţi şi reţinuţi. Comparativ cu perioada similară a anului 2011, numărul cazurilor de huliganism a crescut cu 27 la sută, informează MOLDPRES.
Pod nou pentru localitățile Șireți și Roșcani
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Primăria satului Roșcani, Strășeni, au dat în exploatare podul care unește cele două localități.
Reparația podului a fost efectuată în cadrul proiectului „Colaborare regională pentru îmbunătăţirea condiţiilor social-economice ale s. Sireţi, raionul Străşeni”. Costul lucrărilor e de 2.060.974 lei. De asemenea, în cadrul acestui proiect urmează a fi reparat capital și drumul dintre aceste două localități.