“Străinul” pe care îl propunea Filat în fruntea FISC-ului: un membru PLDM controvesat, contestat de societatea civilă
Vineri, ministrul PLDM-ist al finanţelor, Veaceslav Negruţa l-a numit pe membrul PLDM Ion Prisăcaru în fruntea Fiscului.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, ”Ministrul Finanţelor Veaceslav Negruţa a semnat astăzi, 17 mai 2013, Ordinul de numire în funcţie a dlui Ion Prisăcaru în funcţia de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat”.
Ion Prisăcaru este membru al PLDM şi a candidat la alegerile parlamentare din 2010 pe listele acestui partid. Se pare că Prisăcaru este şi un ”traseist politic”, deoarece la alegerile din aprilie 2009 a candidat pe listele Uniunii Centriste, la cele din iulie 2009 – pe cele ale Partidului Social Democrat, iar în 2010 era deja membru PLDM.
În luna martie, fostul premier Vlad Filat vorbea despre necesitatea depolitizării instituţiilor statului şi posibilitatea aducerii în fruntea fiscului şi vămii a unor profesionişti de peste hotare. „Eu consider că pentru o perioadă de tranziție cea mai bună soluție ar fi schimbarea legislației, astfel ca în administrarea acestor instituții să poată veni și cetățeni străni, de ce nu – un concurs internațional. Oameni care sunt departe de rude, nași, cumetri, colegi de partid, etc., astfel ca ei să asigure o abordare absolut echidistantă a veniturilor la buget, de care depindem fiecare”, a declarat Filat în cadrul unei emisiuni la Moldova1.
Cine este Ion Prisacaru?
Ion Prisacaru a fost de mai multe ori sub lupa societatii civile, dar si a Curtii de Conturi. Pe vreamea cand a condus Fiscul, el a fost depistat cu mai multe neregului. Pe urma, in 2009 el a încăput pe lista întocmită de socitateă civilă cu politicieni care au probleme de integritate (vezi documentul 3). Prisacaru i-a actionat in instanta pe reprezentantii societatii civile, insa a pierdut acest proces (vezi documentul 2 ).
De curand, PLDM a incercat sa-l numeasca pe Prisacaru membru in Comisia Nationala de Integritate, dar la solicitarea societatii civile acesta a fost retras (vezi documentul 1).
Iată asadar ca "străinul" pe care Filat l-a promis la șefia Fiscului, nu este decât un om controversat, încă un membru al PLDM cu probleme de integritate, un demn urmas al lui Vicol la șefia unei instituții care se confruntă cu grave probleme de imagine și coruptie. Depolitizarea anunțată de Vlad Filat de atatea ori ramâne o condiție pentru instituțiile aparținând altor partide, dar nu și pentru instituțiile PLDM. Este înca un exemplu când politicienii spun una și fac alta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!