afganii, acest popor primitiv, însă, se vede că foarte simpatic, aveau în Asia rolul de-a acoperi cu neagra lor mulţime tendinţele
Rusiei, iar Franţa orientală acoperea cu vitezele lor regimente o poartă mare, pe care cineva se-ncerca să intre.
E ciudat cum o poartă mare poate deveni o cheie pentru dezlegarea interesantelor chestiuni… din Asia Centrală.
Dar Afganistanul s-a cam învechit … precum e în genere greu de-a vorbi mult timp într-aiurea, chiar când eşti avocat. O
formă mai poetică se puse la dispoziţie pentru urmărirea aceleiaşi porţi mari şi acea formă este … parabola.
Vestita parabolă a prorocului Nuță către David-împăratul, povestirea lui Hristos despre fiul risipitor şi despre lucrătorii din
via Domnului şi altele de asemenea natură n-au putut a nu face victime din naturile simţitoare ale unei depărtate posterităţi.
E bine ca augurii să se-nţeleagă sub rosa, iar noi, ucenici umiliţi, vom încerca numai să facem o exegeză plină de admiraţiune asupra unei adânci parabole, ce-o găsim în „Presa". Încă în numărul din 26 noiembrie „Presa” prevestise că ministerul dlui Cairoli va cădea, o prevestire atât de sigură încât se-ntâmplase deja cu câteva zile mai înainte. Nimeni nu a contestat fostului ministru italian nici buna-voinţă, nici sinceritatea intenţiunilor sale, zice ,,Presa”, dar toţi 1-au acuzat de o slăbiciune fără margine faţă cu societăţile primejdioase ale socialiştilor internaţionalişti.
Au fost foarte instructive, sub mai multe puncte de vedere, discuţiile ce s-au urmat în Camera din Roma, cu ocazia combaterii ministerului Cairoli. Au vorbit contra ministerului şi dlui Depretis, şi dlui Sella, şi dlui Crispi, şi dlui Minghetti, ca să nu mai amintim pe domnii Peruzzi, Bonghi, Finzi, Mari şi alţii. Toţi întruniţi au dărâmat cabinetul din stânga.
Aşa e. Ce să mai facem atâta vorbă de dnii Peruzzi, Bonghi, Finzi, Mari şi alţii! Importantă e întrebarea ce-au făcut regele
Italiei în cazul acesta.
Chemat-au la minister pe dl Finzi?
Aş, dede unde.
Dar poate dl Mari sau dnii Bonghi şi Paruzzi vor fi fost chemaţi?
Nu, ferească Dumnezeu! Pe cine altul putea regele să cheme decât pe dl Depretis – numai pe dl Depretis. Şi de ce?
Iată de ce.
În numărul din 26 noiembrie trecut, ,,Presa”, cercetând posibilitatea chemării domnului Depretis, arăta calităţile eminente ale acestui bărbat de stat, luminat, progresist şi liberal-moderat, membru al centrului cum am zice la noi, plin de idei practice şi de vederi nemeritate.
Mulţi pretind că dl Crispi reprezintă în Italia credinţele politice ale principelui Bismarck şi dar regele, bine cugetând, nu s-a
adresat la dânsul, voind să facă în ţara Italiei o politică pură italiană, iar nicidecum o politică agreată străinilor.
Vedeţi, cam tot lucrul acesta s-ar putea întâmpla şi în România. Pentru a face o politică pur românească, iar nu una agreată
străinilor, M. Sa Domnul, bine cugetând, nu se va adresa la cutare ori cutare, ci neapărat la un om luminat, progresist, liberal-moderat, membru al centrului, cum am zice la noi, plin de idei practice, de vederi nimerite. Partidul centrul, nuanţa partidului liberal, a dat dar şi în Italia ministerul Depretis. De vreme ce partidul centru – această nuanţă a partidului liberal – a dat şi în Italia ministerul Depretis, de ce nu 1-ar da şi în România?
Nu e nimic de criticat în această privinţă şi mersul instituţiilor constituţionale a putut da foarte bine rezultatul acesta. Dar, dacă am zis că regele nu a chemat pe dl Crispi, fiindcă a voit să urmeze o politică numai naţională, ne putem întreba totodată: care a fost cauza de nu a chemat oare pe dl Sella, căci şi concursul acestuia din urmă a contribuit la căderea domnului Cairoli?
Aşa e. Dacă regele, voind a urma o politică numai naţională, n-a chemat pe dl Crispi, pe acest om vândut la Bismarck, care să fi fost pricina că Maiestatea Sa a uitat pe dl Sella? Bine, ăsta n-a stat umăr la umăr pentru a răsturna pe dl Cairoli? Ba da! a stat umăr la umăr, dar vedeţi, Sella este şeful dreptei şi, ca atare, regele nu a crezut că-1 poate chema azi la putere.
Aşa e. Sella e, cum am zice la noi, ca dumnealui arhon slugerul Sandu Napoilă. Alte mofturi au ieşit la modă pe vremea noastră. Azi trebuie să ai vederi democratice, pur liberale, moderaţiune în libertate, c-un cuvânt să fii un om din partidul centru, cum am zice la noi. Şi dar în faţa acestor împrejurări dl Sella a trebuit să lase locul dlui Depretis, care reprezintă ideile liberale-moderate în Italia. Şi cu modul acesta s-a dovedit prin urmare şi cu această ocazie că într-o ţară, în multe asemănată nouă, nici vederile radicale nu mai pot fi primite, nici extrema opoziţie nu mai este agreată. Dacă dl Cairoli şi-ar fi schimbat sistema; dacă în locul dlor Conforti şi Zanardelli, miniştri de justiţie şi interne, partizani ai principiilor radicale, dl Cairoli s-ar fi adresat la bărbaţi politici cu altă greutate şi altă pricepere, poate că regretabilul atentat din Neapole nu s-ar fi petrecut şi fostul prim-ministru nu ar fi fost constrâns să demisioneze. Adică bate şeaua să priceapă dl Brătianu.
Italia ne e în multe asemănată nouă. Italia a avut pe Dante, noi pe Prodănescu, ea o papalitate celebră, noi pe părintele Gr. Musceleanu, ea pe Beccaria, noi pe Athanasiad. Ce mai vrei dar, dle Brătiene? În ţări care se aseamănă atât de mult, nu mai merge nici cu vederile radicale, nici cu reacţia ruginită. Nu mai sunt agreate. Dacă d-ta ţi-ai schimba sistema, dacă în locul unor domni ca Conforti şi Zanardelli, te-ai adresa la bărbaţi politici cu altă greutate şi altă pricepere, la un om luminat, progresist, liberal-moderat, membru al centrului, cum am zice la noi, atunci poate, poate că n-ai fi constrâns să-ţi dai demisia.
Mai înţelept se vede decât dl Cairoli la Roma, dl Canovas del Castilio la Madrid, prevăzând o mică neînţelegere, voieşte
să preîntâmpine răul; şi, ca să nu sufere ce alţii au suferit în Italia, se pregăteşte a chema, se zice, la minister bărbaţi de stat
liberali-moderaţi, ca dnii Bugallal, don Francisco Silvela şi generalul Yovellar, în locul domnilor Robledo, Colantes şi
Ceballos. Cu modul acesta spiritele s-ar împăca şi dl Canovas del Castilo, cu spiritul său practic, ar preîntâmpina zdruncinarea
sa din minister.
Iată dar o altă pildă luminoasă: dl Canovas del Castillo. Ce Robledo, Colantes, Ceballos? Nu! Bugalal, Silvella şi Yovellar, adică liberali-moderaţi, membri ai centrului cum am zice la noi. De aceea ca să preîntâmpine zdruncinarea sa din minister, dl Brătianu trebuie să fie mai înţelept decât Cairoli de la Roma şi să se pregătească a chema la minister bărbaţi de stat liberali-moderaţi ca don Francesco Silvela.
Căci:
Astfel lucrează adevăraţii bărbaţi de stat; acei care se ridică mai presus de politica mică şi care, privind în depărtare, numai la binele şi prosperitatea naţiunii, nu se opresc la prejudecăţi zadarnice, nici la invidii nedemne de un adevărat om de stat.
Când este vorba să lucrăm numai pentru binele ţârii nu căutăm decât combinaţiunea cea mai nemeritată şi cea mai conformă
bunelor rezultate ce ne propunem, lăsând criticilor mici şi unor vederi strâmte și înguste grija de a combate stăruinţele noastre,
ce tind a consolida întărirea noii noastre constituiri şi a viitorului ţării.
Bărbaţi cu înţelegere dreaptă şi corectă, ca dl Canovas del Castillo, ca să scape ţara, preschimbă întocmirile sale ministeriale. Bărbaţi ca dl Cairoli, scurţi la vedere, compromit liniştea statului, compromiţând cu desăvârşire şi existenţa cabinetului lor!…
Toată parabola aceasta alegorică, în care se vorbeşte mereu de Cairoli şi de Canovas del Castillo, de Sela, Robledo, Yovellar şi de patriile mântuite sau mântuibile prin centrele respective, care nu există în realitate, pe când în adevăr e vorba de Brătianu, Boerescu etc., toată parabola, zicem, ne-au mişcat atât de mult şi ne-au descoperit calităţi până acum atât de ascunse în fundul inimii privighetorii respective de la ,,Presa” încât, dacă ne-a mai rămas o mângâiere şi am comprimat începutul unei lacrimi, precum Sella ar comprima libertatea, e că ne-am adus aminte cum că, asemenea tiradelor din tragedie, lucrurile par foarte jalnice, dar nu sunt adevărate. Nomenclatura chiar de dreaptă, stângă, centru are în alte ţări cu totul alt înţeles. Centru în Germania de ex. însemnează tocmai partidul cel mai reacţionar; lăudabil prin tăria convingerilor lui… dar reacţionar. Iar cât despre Italia şi Spania – acolo nici nu există centre în sensul „Presei”. Nu e nici o deosebire bunăoară între dnii Cairoli şi Depretis, decât că unul reprezintă fosta stângă a unei provincii, iar altul fosta stângă a altei provincii, din cele acum
întrunite în o singură Italie. Deosebirea dintre aceşti domni, precum trebuie s-o fi ştiind „Presa”, e chestiunea drumurilor de fier din Italia se-nţelege. Iar nuanţele din Spania sunt pentru publicul nostru tot atât de interesante ca şi nuanţele de partid din Afganistan şi, fiind noi oameni buni, nu voim a ocupa până şi această branşă a istoriei contemporane, care poate fi atât de folositoare pe viitor organului, aliat cu noi; destul numai că nici aicea nu e vorba de centru.
Singura ţară, în care există două centre şi a căror maimuţare, cam incoloră, vor fi precum prevedem şi superfetaţiunile din
viitoarea adunare turcească din Stambul, e Franţa; cu deosebirea – mică neapărat – că centrul din Franţa e compus nu din persoane, care se împrumută la alegorii şi joacă în mai multe feţe, ci din oameni, pe care te poţi întemeia și a căror vorbă e
vorbă.
Izbutita alegorie a „Presei" e atât de bună încât ne e teamă că va şi rămâne un model de alegorie şi nimic mai mult. Ca toate
capodoperele promite a nu se preface niciodată în realitate, de aceea ne şi inspiră acelaşi sentiment de siguranţă personală, pe
care-1 avem când privim din colţul nostru o jalnică tragedie, jucată pe scenă. Şi în priveliştea lumii aceşti oameni se poartă după temperamentul lor. Cel melancolic plânge, cel vesel râde, cel născut cu caracter statornic şi predispoziţii skepticoase fluieră.
Mihai Eminescu
12 decembrie 1878
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
