Studiu: Zeci de specii de pești au dispărut în urma pescuitului excesiv în Filipine
Arhipelagul Filipine se află în Triunghiul Coralilor, care cuprinde și Indonezia, Malayezia, Papua-Noua Guinee, zonă care este considerată cea mai bogată din lume din punct de vedere al biodiversității marine. Pescuitul excesiv, practicat din cauza cererii tot mai mari venite din partea restaurantelor, este principalul motiv al scăderii resurselor, declară AFP Gregorio dela Rosa, biolog marin în cadrul Haribon. "Aceste specii sunt servite adesea în restaurante. Dacă ai multe guri de hrănit, trebuie să pescuiești mult", arată el.
Populația filipineză a crescut de cinci ori din anii 1950, ajungând în prezent la 100 de milioane de locuitori. În plus, Dela Rosa constată că explozia cererii din China marchează piețele locale. "Impactul este imens fiindcă majoritatea peștelui este exportată în China, dar și în Singapore și Hong Kong", afirmă biologul.
Ilegal, pescuitul cu cianură sau cu dinamită nu mai este atât de răspândit ca înainte, însă el continuă să fie practicat, cu consecințe devastatoare pentru stocurile de pește, se mai arată în studiul preluat de AFP.