Actualitate

SUA consideră „mort” gazoductul Nord Stream 2. Victoria Nuland: „Este o mare bucată de metal pe fundul mării”

„Consider că Nord Stream 2 este în prezent mort”, „este o mare bucată de metal pe fundul mării, şi nu cred că poate fi resuscitat”, a spus Victoria Nuland în cadrul unei audieri parlamentare, scrie Digi24.ro.

„Cred că acest gazoduct nu se va mai întoarce vreodată”, a insistat ea în faţa unui senator american care cerea ca sancţiunile americane să devină permanente, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

SUA s-au opus de mult timp acestui gazoduct dorit de Germania şi Rusia, spunând că ar întări capacitatea Moscovei de a folosi aprovizionarea cu energie a Europei ca „armă” geopolitică.

Însă confruntat cu progresul proiectului, aproape terminat, şi pentru a evita să irite pe termen lung Berlinul, preşedintele american Joe Biden a renunţat în 2021 să îi sancţioneze pe operatorii principali.

Imediat după începerea invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie, Germania a anunţat totuşi suspendarea Nord Stream 2, care nu era încă în funcţiune, în coordonare cu SUA, care au adoptat propriile sancţiuni.

De atunci, operatorul gazoductului germano-rus, cu sediul în Elveţia, şi-a cerut falimentul, iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *