Actualitate

Suporterii naționalei României, amendați pentru că au afișat un banner prin care cereau drepturi pentru românii din Ucraina

Suporterii naționalei, sancționați pentru bannerul prin care solicita drepturi pentru românii din Ucraina

Partida de fotbal dintre echipele naționale ale României U21 și Ucrainei U21 din cadrul EURO U21 a fost marcată de un incident, în urma afișării unui banner privind drepturile românilor din Ucraina.

La finalul meciului, când suporterii au ieșit pe platoul central din spatele Peluzei Nord, Jandarmeria a instituit dispozitive de blocare pentru a proceda la legitimarea, identificarea suporterilor care au avut curaj să spună un adevăr dureros.

Jandarmii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.750 de lei, după cum urmează:

• Cinci sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;

• Opt sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, au fost impuse două sancțiuni complementare, care implică interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă cuprinsă între șase luni și un an.

Meciul dintre România U21 – Ucraina U21 s-a încheiat cu victoria cu 1-0 a ucrainienilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *